Se afișează postările cu eticheta Articole Olimpiada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Articole Olimpiada. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 mai 2016

„Olimpiada nu înseamnă doar studiu, ci și posibilitatea de a-ți ridica gândirea la Dumnezeu”


„Olimpiada nu înseamnă doar studiu, ci și posibilitatea de a-ți ridica gândirea la Dumnezeu”
Sursa: http://ziarullumina.ro/olimpiada-nu-inseamna-doar-studiu-ci-si-posibilitatea-de-a-ti-ridica-gandirea-la-dumnezeu-111888.html

Lumina educaţiei

Cristina Mascan, 07 Mai 2016

      În perioada 18-22 aprilie s-a desfășurat la Timișoara etapa națională a Olimpiadei de Religie, cultul ortodox, la care au participat peste 250 de elevi. Festivitatea de deschidere a avut loc la Catedrala Mitropolitană din orașul de pe Bega, unde elevii au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care le-a urat mult succes și i-a binecuvântat. Dorind să aflăm ce i-a motivat pe elevi să participe la această olimpiadă, i-am contactat pe premianții fiecărui an de studiu pentru a ne împărtăși câteva gânduri și impresii.

     Antonia Adelina Avram, premiul I, clasa a VII-a, nota 10, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”, Maieru, județul Bistrița-Năsăud: „Cred că Religia a avut dintotdeauna, are și va avea cea mai mare importanță nu doar ca materie, ci și ca mod de viață. Ce-ar putea fi mai însemnat și mai important decât a învăța să fii bun și blând, a învăța să-ți ajuți semenii, a pricepe rosturile lucrurilor, a înțelege sensul creștin al vieții, a-L iubi pe Dumnezeu? De aceea am dorit să particip la olimpiadă: pentru că vreau să pătrund cât mai adânc în profunzimea Religiei - nu cu mintea, ci cu sufletul, pentru că rațiunea e limitată și nu-L poate cuprinde pe nemărginitul Dumnezeu, nu poate înțelege transcendența Sa. Înainte de desfășurarea probei scrise la Religie, au avut loc cele două probe, practică și teoretică, la Olimpiada de Fizică, iar eu am participat și la această competiție. De aceea, cred că următorul citat este cel care descrie cel mai bine ce am simțit în această săptămână: «Puțină credință, cât un bob de muștar, poate muta din loc un munte»“.

   Ștefania Florentina Sîrbu, premiul I, clasa a VIII-a, nota 10, Școala Gimnazială Dărmănești, județul Dâmbovița: „A fost pentru prima oară când am participat la o fază națională și pot să spun că mi-a plăcut foarte mult. Am întâlnit copii deosebiți, cu aceleași pasiuni ca ale mele, și cu care am legat prietenii pe viață. Noi chiar plănuim deja să ne revedem vara care vine, deși suntem din județe diferite. Această olimpiadă mi-a deschis noi orizonturi și mi-a oferit momente de neuitat. Timișoara este un oraș superb, plin de obiective turistice și sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia să îl vizitez. Am rămas profund impresionată de locurile pe care le-am vizitat, dar mai ales de oamenii minunați pe care i-am întâlnit. Săptămâna pe care am încheiat-o a fost o săptămână care va rămâne mereu în sufletul meu, datorită faptului că am plecat de acolo cu o mare încărcătură spirituală. Subiectele mi s-au părut foarte accesibile și sunt foarte mulțumită, pentru că am putut să abordez o temă plăcută, din care am avut de câștigat o mare trăire duhovnicească. De la fiecare persoană și din fiecare loc pe care le-am întâlnit am luat câte o învățătură ce va persista în inima mea pentru mult timp”.

         Andreea Farcaş, premiul I, clasa a IX-a, nota 9,70, Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” din Drăgăşani, județul Vâlcea: „Participarea la Olimpiada de Religie, etapa naţională, a reprezentat pentru mine o experienţă unică. Cunoştinţele teologice le-am dobândit de-a lungul anilor de şcoală prin participarea la olimpiadă, încercând să fiu mereu mai aproape de Dumnezeu. Anul acesta nu mă aşteptam la premiul obţinut pentru că am avut un moment de «ezitare» în a merge sau nu mai departe, dar Dumnezeu m-a răsplătit dăruindu-mi o mare bucurie. La Timişoara am cunoscut oameni minunaţi, unde, alături de însoţitorul meu de grup şi de lotul naţional al județului Vâlcea, toţi premiaţi, am petrecut momente de neuitat pe meleagurile bănăţene. Aş repeta această experienţă, mai ales pentru că am obţinut acest rezultat care m-a motivat, dar şi pentru că am cunoscut persoane deosebite. Sper ca pe viitor să am rezultate la fel de bune şi să pot să-mi onorez statutul de olimpic naţional cu cinste”.

     Ștefana Maria Pașca, premiul I, clasa a X-a, nota 10, Colegiul Național „Silvania”, Zalău, județul Sălaj: „În urma acestei experiențe unice, am realizat că Religia este una dintre cele mai importante materii sau poate cea mai importantă, reprezentând pentru mulți singurul mod de cunoaștere a lui Dumnezeu. Sunt mândră pentru că am participat la o astfel de olimpiadă, fiind un mod prin care ne arătăm dragostea față de Tatăl și prin care răspândim lumii întregi precum niște apostoli Cuvântul Lui: „Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin!” (Romani 11, 36). Urmând spusele Înaltpreasfințitului Ioan: „Să luptăm pentru credința noastră, deoarece suntem generația care trebuie să apere această grădină a Maicii Domnului și care trebuie să aprindă țara”.

     Maria Grumeza, premiul I, clasa a XI-a, nota 10, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Suceava, județul Suceava: „Participarea la faza naţională a Olimpiadei de Religie, pentru mine, a reprezentat mai mult decât implicarea într-un concurs important. A fost o candidatură la o aventură spirituală, o experienţă încântătoare, prima de acest fel, care m-a pus în legătură cu locuri deosebite, cu emoţii unice şi cu oameni minunaţi. Am învăţat foarte multe lucruri, între care necesitatea de a ne apropia de Dumnezeu, atât prin cunoaştere, cât şi printr-o relaţie plină de iubire şi înţelegere cu cei din jur”.

      Diana Gabriela Prahanca, premiul I, clasa a XII-a, nota 9,90, Colegiul Național „Octavian Goga”, localitatea Marghita, județul Bihor: „Momentele frumoase petrecute în cadrul Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă reprezintă o nouă aventură în cartea vieții mele, momente ce mi-au îmbogățit atât mintea, cât și sufletul. Pentru mine și pentru toți tinerii participanți, olimpiada nu înseamnă doar studiu, ci și posibilitatea de a-ți ridica gândirea, sufletul, întreaga ta ființă spre Dumnezeu. Adolescenții sunt învățați că o viață fără spiritualitate, fără Dumnezeu, este una nefericită și neîmplinită. Anul acesta a fost al treilea an în care am participat la Olimpiada Națională de Religie, fiecare an fiind special și de neuitat. De fiecare dată mi-a fost oferită șansa de a cunoaște oameni și locuri noi, dar și de a afla mai multe despre județele din toată țara. În ultimul meu an în calitate de elevă, am avut oportunitatea de a vizita Timișoara, un oraș al monumentelor istorice impresionante și al florilor. Timp de o săptămână am avut ocazia să cunosc o parte din acest oraș cu ajutorul ghidului nostru, un profesor de Religie care ne-a demonstrat că bunătatea încă mai există”.

     Maria Pelaghia Panțîru, premiul II, clasa a VII-a, nota 9,80, Colegiul Național Iași, județul Iași:„Toate aceste zile au reprezentat pentru mine o experiență deosebită, cu multă încărcătură duhovnicească, emoțională și culturală. Mă bucur că am avut ocazia să particip la Olimpiada Națională de Religie pentru că am avut un bun prilej de a acumula mai multe învățături despre Dumnezeu și de a mă zidi sufletește. Nu voi uita aceste momente”.
       Maria Alexandra Iancu, premiul II, clasa a VIII-a, nota 9,90, Școala Gimnazială „Profesor Cristea Stănescu”, localitatea Cornu, județul Prahova: „Această olimpiadă nu numai că m-a ajutat să descopăr lumina prin Dumnezeu, dar m-a făcut să realizez că Dumnezeu este Calea spre această lumină. Am avut ocazia să cunosc extraordinar de multe suflete aflate în comuniune cu Lumina cea Adevărată și am petrecut cea mai frumoasă săptămână într-un loc al credinței eterne care s-a prefăcut în iubire și nădejde cu miros de lalele. A fost o experiență plăcută, iar subiectele concursului au fost interesante și m-au făcut să înțeleg mai bine rostul iubirii, al nădejdii și al credinței în desăvârșirea unui adevărat creștin”.

     Mihaela Loredana Ignat, premiul II, clasa a IX-a, nota 9,50, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, judeţul Suceava: „Participarea mea la olimpiadă a reprezentat o experienţă care m-a îmbogăţit sufleteşte, o bucurie şi o onoare pentru mine să reprezint judeţul Suceava. În cadrul acesteia am cunoscut oameni şi locuri în care strălucea lumina credinţei adevărate şi a comuniunii cu Dumnezeu. M-am înălţat în cunoştinţe ca să ating un ţel: acela de a-L descoperi şi a-L cinsti pe Tatăl, Binefăcătorul, Purtătorul de grijă şi Mântuitorul nostru. M-am pregătit cu nădejdea că astfel parcurg o mică parte din urcuşul duhovnicesc spre Dumnezeu. Am scris cu drag şi din inimă, căci iată cât de frumos este să scrii pentru El! Alături de Biserică şi familie, şcoala mi-a făcut cunoscută Religia ortodoxă pe care o mărturisesc şi o voi mărturisi cu credinţă şi iubire celor care Îl caută pe Dumnezeu. Această olimpiadă este o şansă prin care se răspândesc strigătele tinerilor despre importanţa studierii Religiei în şcoli. Am petrecut zile care mi-au încărcat sufletul de linişte, pace şi bucurie, am legat prietenii şi ­m-am întors în Bucovina mea dragă purtând amintirea acestei experienţe speciale. Cu ajutorul lui Dumnezeu am obţinut locul al II-lea şi am dobândit o stare de mulţumire sufletească pentru toate câte le-am primit de la El”.

    Ana-Maria Oaida, premiul II, clasa a X-a, nota 9,80, Colegiul Național „Decebal” din Deva, județul Hunedoara: „Oameni fericiţi, oameni minunaţi, oameni care şi-au asumat bucuria credinţei şi au dorit să o înmulţească alături de ceilalţi, cu toţii câştigători, prin prietenie şi comuniune, prin nădejde şi curaj, prin impresii şi aspiraţii ziditoare. Aceasta a însemnat pentru mine Olimpiada Naţională de Religie 2016, desfăşurată, mai frumos ca niciodată, în Timişoara. Am simţit ecourile dragostei Celui Preabun, am fost încântată pe deplin să vizitez locuri atât de frumoase, alături de oameni frumoşi şi dragi, cu talanţi înmulţiţi de mii de ori, în doar cinci zile. Și cred că fiecare dintre noi şi-a împlinit bucuria, dacă nu în diplome, mai mult şi mai roditor, în Dumnezeu şi în ceilalţi…”

        Alexandra Teodora Concită, premiul II, clasa a XI-a, nota 9,90, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, județul Vaslui: „Faza națională a Olimpiadei de Religie a însemnat pentru mine o reconfirmare, de o mie de ori mai profundă și mai puternică, a prezenței lui Dumnezeu în fiecare dintre noi, cât și o evidențiere vădită a afirmării dumnezeiescului în om. Pe lângă momentele unice trăite în Timișoara, impregnate în permanență de o atmosferă de «acasă», am avut ocazia să cunosc tineri frumoși, alături de care am experimentat câteva zile sentimentul trăirii într-un grup larg de persoane pentru care Dumnezeu este condiția primordială a existenței.Cât despre subiecte, sunt de părere că au fost accesibile, punându-se foarte mult accentul atât pe actualizare, cât și pe originalitatea și creativitatea care se cereau în ceea ce privește rezolvarea lor”.

        Nicolae Zancu, premiul II, clasa a XII-a, nota 9,60, Colegiul Tehnic de Transporturi din Brașov, județul Brașov: „«Pentru a-i iubi pe oameni trebuie ca mai întâi să-i cunoşti, iar pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu trebuie ca mai întâi să-L iubeşti» (Blaise Pascal). Aşadar, tocmai această problemă a subiectivismului divin m-a făcut pe mine (subiectul uman) să-mi doresc să particip la Olimpiada de Religie Ortodoxă din 2016. De asemenea, am dorit să descopăr frumuseţea şi caracterul dumnezeiesc al Ortodoxiei nu prin teorie, ci prin practică, căci vă pot spune că această olimpiadă au dorit ca noi să-i oferim nu atât cunoştinţele noastre teologice, cât felul nostru de a fi. Prin urmare, ceea ce m-a adus pe mine la olimpiadă au fost dragostea faţă de Dumnezeu şi dorinţa de a le dovedi celor care sunt împotriva orei de Religie faptul că numai prin aceasta elevii îşi pot pune bazele unei credinţe puternice în Dumnezeu şi unor principii de viaţă sănătoase şi creştineşti”.

       Teodora Agavriloaie, premiul III, clasa a VII-a, nota 9,70, Liceul „Ștefan cel Mare” Codăiești, județul Vaslui: „În primul rând, am ales să particip la Olimpiada de Religie din proprie inițiativă, deși știam că nu este ușor. La faza județeană trebuia să aleg între Religie și Biologie, dar bineînțeles că am ales Religia, considerând că așa și-ar fi dorit Dumnezeu să procedez. Această olimpiadă mi-a dat ocazia să învăț mai mult, să mă descopăr mai bine pe mine și pe Dumnezeu, iar acolo, la Timișoara, L-am simțit pe Dumnezeu lângă mine. A fost o experiență unică, deosebită și foarte încărcată din punct de vedere emoțional. Nu am visat niciodată că voi ajunge atât de departe, dar Dumnezeu m-a ajutat și ne ajută pe toți mereu. Trebuie doar să ne punem nădejdea în El“.

         Daniela Gabriela Niculae, premiul III, clasa a VIII-a, nota 9,80, Școala Gimnazială Nr. 1, Popești, județul Giurgiu: „După un efort îndelungat, a venit şi succesul. Am fost foarte fericită să văd că am ocupat locul al III-lea la faza națională a acestei olimpiade. Subiectele au fost interesante, dar şi dificile, necesitau multă atenţie şi concentrare, fiind pe măsura unei etape naţionale. Ne-am luat rămas-bun de la Timişoara, un oraş primitor, de la colegii din alte judeţe cu care ne-am împrietenit şi am pornit spre casă, cu dorinţa de a revedea Timişoara”.

           Georgiana Huţuleac, premiul III, clasa a IX-a, nota 9,30, Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu”, Bârlad, judeţul Vaslui: „Pentru mine, olimpiada a fost o provocare. Am participat mai mult cu teamă, neavând încredere în forţele proprii. Însă Dumnezeu m-a ajutat să înving aceste temeri şi să reuşesc, luând chiar şi un premiu. Mi-am dat seama că Dumnezeu a fost alături de mine în toate aceste momente, m-a întărit şi m-a luminat. Olimpiada m-a îmbogăţit cu multe cunoştinţe şi experienţe din rândul altor tineri, cunoscând noi persoane”.

       Mihaela Gălean, premiul III, clasa a X-a, nota 9,60, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani, județul Botoșani: „Olimpiada de Religie m-a apropiat mai mult de Dumnezeu şi m-a ajutat să-L cunosc mai bine pe Cel Care a făcut întreaga lume, frumuseţea ei, pe Cel Care neîncetat ne poartă de grijă. Prin subiectul pe care l-am avut de rezolvat la proba scrisă, am încercat să-I scriu Tatălui Ceresc o scrisoare de iubire cât mai frumoasă şi cât mai sinceră. Totodată, la această olimpiadă am cunoscut copii, profesori, oameni minunați, cu dragoste curată de Dumnezeu, şi împreună ne-am rugat atât de frumos Sfintei Treimi. Ce rugăciuni puternice am înălţat spre Cer în acea săptămână! Mi-a plăcut foarte mult şi oraşul, un loc cu o cultură bogată şi oameni primitori. Liniştea şi frumuseţea mănăstirilor vizitate mi-au pătruns adânc în cămara sufletului şi mi L-au descoperit pe Dumnezeu în toată măreţia Lui. Într-adevăr, avem o ţară minunată şi un popor credincios!”

         Ioana Argatu, premiul III, clasa a XI-a, nota 9,80, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia, județul Alba: „Anul acesta am participat, pentru al doilea an consecutiv, la faza națională a olimpiadei. Fiind a doua mea participare, nu am avut la fel de multe emoții ca anul trecut, dar aș minți dacă aș spune că acestea au lipsit cu desăvârșire. Ceea ce pot spune este că mi-a lăsat un gust plăcut, la fel ca și anul trecut, a fost respectul pe care toți oamenii de acolo, fie ei elevi sau profesori, l-au manifestat față de ținuta militară. După această experiență, sunt convinsă că fiecare dintre noi se va întoarce cu drag în Timișoara, căci în acest oraș cu toții am avut șansa să descoperim cele mai calde laturi ale noastre și de acolo toți am plecat mai bogați sufletește. Cu toții am fost învingători”.

         Alexandra Brahă, premiul III, clasa a XII-a, nota 9,50, Colegiul Național „Costache Negri” din Galați, județul Galați: „Am participat cu foarte multă bucurie şi, în acelaşi timp, cu emoție la Olimpiada de Religie, etapa națională. Deschiderea oficială a acesteia s-a desfăşurat în Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Ceea ce m-a impresionat în mod special au fost blândețea, dragostea şi răbdarea IPS Mitropolit Ioan, care ne-a insuflat dragostea de mamă şi de neam. Toată România i-a cântat lui Dumnezeu în acele zile petrecute în Banat, tinerii participanți rugându-se pentru luminarea minții, ajutorul la examen şi obținerea unor rezultate frumoase. Aşa cum a spus şi Mitropolitul Ioan: «De la un capăt la celălalt al țării, aceeaşi rugăciune este auzită de către Dumnezeu în Cer»”.

luni, 11 februarie 2013

Pilda talantilor




Pilda talantilor

Duminica a XVI-a dupa Rusalii


Sursa: http://www.crestinortodox.ro/religie/duminica-xvi-dupa-rusalii-pilda-talantilor-125399.html


Marturisim credinta noastra profunda in Tatal ceresc. Ii multumim pentru talantii incredintati noua, nevrednicii. Dar nu ramanem intr-o stare de uimire platonica, nu stam cu mainile in san si constatam speculativ, ci ne imbucuram de marile daruri primite. Nu vom fi lenesi, pentru a nu fi alungati din rai. Vom munci cu ravna si, cu puterea Lui, vom mosteni Imparatia iubirii. Muncim ca sa ne inmultim talantii, nu ca sa adunam averi. Munca noastra devine rugaciune, cata vreme actiunea filantropica nu e o raritate.
Cautam tapi ispasitori peste tot. Nu ne incalzeste cu nimic sa tot aratam cu degetul pe alti pacatosi. Nu putem deveni neprihaniti doar prin comparatie (ceilalti sunt si mai pacatosi decat noi). Vom fi judecati dupa ce am facut noi.

"Oare ne opreste cineva sa fim morali, ne este interzis sa ne ducem viata dupa principiile crestine? Suntem obligati sa ne traim viata fara nici un orizont, fara principii si in mod iresponsabil? Mantuitorul ne vorbeste parinteste si de o zi a judecatii. In fata lui Dumnezeu nu putem tainui nimic, nu putem ascunde nimic din cele savarsite in viata noastra. Sa ne intrebam cu maturitate si in mod responsabil: care va fi soarta sufletului meu? Se va bucura de vederea lui Dumnezeu sau va merge la osanda vesnica? Sa-L iubesti pe Dumnezeu! Cei ce-L iubesc nu se pierd, ci se invesnicesc!" (Pr. Dumitru Paduraru)

Ortodoxia este calea mantuirii; sa nu ne poticnim in ispite.

O poezie extraordinara:
"Cand fericiti, cand suparati,
Cand pusi pe sotii si iubire,
Exista „pui de sfintii” uitati,
Ce stau cu noi dintr-o smerire.
Cand insurgenti, cand bucurosi,
Cand vorbareti, cand in tacere,
Exista „pui de sfinti” frumosi,
Ce sunt ei insisi inviere.
Cand zurbagii, cand milostivi,
Cand patimiti, cand storsi de vlaga,
Exista „pui de sfinti” naivi,
Si viata lor ne este draga.
Cand cristalini, cand foarte blanzi,
Cand modernisti, cand plini de datini
E totusi bine pe pamant,
Cat mai exista sfinti si lacrimi." (Catalin Dumitrean)



De ce radem de altii? "Hristos n-a facut niciodata vreo observatie asupra trupului vreunui om. El nu i-a spus lui Zaheu: cat esti de mic! Nici lui Iuda: cat esti de urat ! Nici slabanogului: cat esti de slab ! Nici celui lepros: mirosi urat!”

 Ci a comunicat neintrerupt cu realitatea din oameni, adica cu sufletele.

In aceste cazuri sufletul vorbea sufletelor, vindeca si ridica sufletele.

A vorbi despre trupurile oamenilor prezenti, Hristos a considerat nepotrivit ca si oamenii seriosi care considera nepotrivit a vorbi despre hainele oamenilor prezenti.

De aceea, cand iti vorbeste omul, nu te gandi la trupul lui, ci priveste in sufletul sau, cerceteaza sufletul sau, desfateaza-te cu sufletul sau si atunci il vei intelege.

Iar cand vorbesti cu un om, nu cugeta la trupul tau sau al lui, ci cugeta la sufletul tau si al lui, repetand in sine-ti cuvintele: acum vorbeste sufletul catre suflet, si sufletul comunica catre suflet.

“Atunci vei simti prezenta lui Dumnezeu intre voi doi. Vei fi intelegator si vei intelege." (Sfantul Nicolae Velimirovici)

Un crestin nu este badaran: “Chiar daca omul nesimtitor va fi lovit cu toate lemnele, il va durea numai trupul. In timp ce acel sensibil si ravnitor se raneste adanc si cu un cuvant si, simtind si greseala cea mai mica, o socoteste de multe ori ca un pacat foarte mare; el sufera chiar si o hemoragie duhovniceasca atunci cand oamenii nesimtitori vin fara de niciun discernamant sa-i curete o mica rana cu unghii salbatice. Cei sensibili si afectivi, care pe toate le tin cu scumpatate, de obicei sunt nedreptatiti de cei nesimtitori prin cedarile continue pe care ei le fac (acelora) din dragoste; insadragostea lui Dumnezeu se afla totdeauna cu ei. De multe ori se nedreptatesc si ei insisi din exagerata lor sensibilitate, marindu-si micile lor pacate sau incarcandu-se cu pacate straine, dar iarasi Dumnezeu ii indulceste cu bunatatea Sa paradisiaca, intarindu-i totodata si duhovniceste. Cei care ranesc sau nedreptatesc pe oamenii sensibili launtric nu sunt oameni.

Unii sufera de egoism cand li se fac observatii. Insa nu toti cei care sufera cand li se fac observatii au si egoism, ci multi din multa filotimie si mare sensibilitate isi maresc greselile lor si din pricina greutatii in plus ce o ridica (fiind sensibili) se incovoie. De aceea e necesar sa luam aminte la sufletele sensibile, care au multa filotimie, sa nu le nedreptatim (socotind ca ar avea chipurile mult egoism), ca sa nu le ranim si sa le facem netrebnice.

Pe cel orfan, mai ales de mama, chiar arici de ar fi, trebuie sa-l imbratisam cu durere si dragoste fierbinte, ca mai intai sa se incalzeasca si sa prinda curaj, pentru ca mai apoi sa-si deschida si el inima sa.

Ucenicul, mai ales la inceput, are nevoie de mare afectiune pentru a nu creste dezavantajat, deoarece multi copii in lume au parinti, dar nu putini dintre ei, din pacate, fie ca au, fie ca n-au parinti, tot una le este, deoarece nu stiu ce inseamna afectiunea, ci numai nemultumirile.

Pe cel foarte smerit si sensibil nu trebuie sa-l mustram cu asprime, deoarece se poate incarca cu mai multa greutate decat a gresit si e in primejdie sa se indoaie.

Sufletul mare si gingas (sensibil) nu se foloseste de cercetarea minutioasa a pacatelor sale, pana ce se va intari duhovniceste, pentru ca vicleanul il lupta atunci cu sensibilitatea exagerata, ca sa-i creeze neliniste. Vicleanul nu merge contra noastra, ci potrivit cu apele noastre. Adica incearca sa mareasca hohotele si mahnirea ca sa intristeze sufletul si sa-l inece cu neliniste.

Cei sensibili vor trebui sa fie foarte atenti la prihanirea de sine, pentru ca vicleanul incearca sa-i aduca la deznadejde (prin sensibilitate exagerata). Prihanirea de sine va trebui sa fie insotita totdeauna de nadejdea in Dumnezeu. In cazul acesta, daca cineva simte neliniste va trebui sa inteleaga ca aghiuta si-a bagat coada sa.

Daca cel fara discernamant il mustra pe cel sensibil mult il raneste. Aceasta ar fi ca si cum un om salbatic ar lua o perie de sarma groasa si ar curati o mica urdoare de la ochiul unui prunc.

Diavolul nu merge contra. Daca exista o pornire, impinge si el ca sa-l chinuiasca si sa-l insele pe om. Pe cel sensibil, de pilda, il face suprasensibil. Cand ai dispozitie sa faci metanii, te impinge si diavolul sa faci peste puterea ta - si daca puterile tale sunt limitate, iti creeaza o stare nervoasa, pentru ca nu-ti poti face ale tale, si in continuare iti creeaza neliniste cu o deznadejde usoara la inceput, dupa care urmeaza…

Cand simtim neliniste nevoindu-ne, sa stim ca nu ne miscam in spatiul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e tiran ca sa ne sufoce. Fiecare sa se nevoiasca cu marime de suflet, potrivit cu puterile lui, si sa cultive filotimia, ca sa-i sporeasca dragostea de Dumnezeu. Atunci va fi manat de filotimie si nevointa lui (adica multele metanii, multele postiri, etc.) nu vor fi nimic altceva, fara numai exploziile dragostei sale - si va inainta cu noblete duhovniceasca. Adica nu trebuie sa se nevoiasca cineva cu acrivie bolnavicioasa si sa se sufoce de neliniste luptandu-se cu gandurile, ci sa-si simplifice nevointa sa si sa nadajduiasca in Hristos, iar nu in el insusi. Hristos este dragoste, bunatate si mangaiere, si niciodata nu sufoca, ci are din belsug oxigen duhovnicesc, mangaiere duhovniceasca. Una este lucrarea duhovniceasca subtire si altceva este acrivia bolnavicioasa, care inabusa cu nelinistea launtrica din pricina silirii exterioare fara discernamant, care sparge si capul cu durerile de cap“. (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Cel mai mare urcus este coborarea in sine: "Smerita cugetare arata nu cel ce se defaimeaza pe sine; caci cum se va rabda pe sine? Ci cel care, ocarat fiind de altul nu-si micsoreaza dragostea fata de acesta". (Sfantul Ioan Scararul)

Amintiri din seminar: "Trebuie sa ai darul slujirii daca vrei sa fii preot, asta spuneau toti. Nu ajunge sa inveti sa slujesti, nu e destul sa canti frumos sau sa predici bine, trebuie sa ai darul.”

Nu prea stiam noi cum vine cu darul asta. Credeam ca e ceva ce se capata in timp, cam pe-atunci pe cand directorul ne va anunta ca am absolvit. E adevarat, erau printre noi si din-aceia care parca primisera darul mai repede, prin nu stiu ce metode secrete. Poate pentru ca le daduse barba mai repede, poate pentru ca aveau un mers mai nu-stiu-cum, poate pentru ca „morfologia chipului” ii anunta ca posesori de dar. Nu pot spune cu precizie care era motivul, dar in mod cert erau cativa care parca aveau darul.

Cristi Sandor, de exemplu! Astuia cred ca-i daduse Dumnezeu prea multe: si daruri, si lipsuri! Avea un mers de fata mare, ca si cum abia atingea pamantul. Era firav si elegant in gesturi, ca un vechi meditativ care mangaie aerul cu mainile lui. Avea o voce calda, care te scalda imbatator in cuvintele putine, alese, rostite fiecare ca un fel de intrebare, ca o uimire in fata intelesului lor strain de firea omeneasca. Si mai presus de toate avea darul de a cunoaste bine tainele muzicii. Cand Cristi Sandor canta, toata lumea asculta cu rasuflarea taiata.

Le avea si pe celelalte, din nefericire. Se indragostea repede si iremediabil de vreo domnisoara grabita de la Patrimoniu sau Litere, cadea in adancurile deznadejdii sau plutea in vazduhul fericirii numai vazandu-i rochia fluturand in bataia sacadata a gambelor fine; facea declaratii de dragoste la miezul noptii, la vreun telefon public scaldat in ploaie, aducand fetele la exasperare; isi propunea sa se sinucida zilnic prin metode originale, fie ca era vorba de o calimara savuroasa cu cerneala sau o portie de creta asezonata. Fara sa vrea, pusese toata clasa pe jar si fiecare ajunsese sa se simta responsabil pentru viata lui. In fine, aproape fiecare; parintele Boca, mai pragmatic, dar in acelasi timp cu un aer compatimitor, il privea adesea si murmura:

- Unii au cate-o pasarica, altii cate-un stol...

N-aveam noi multi de la care am fi putut invata despre daruri, dar e clar ca parintele Panzaru se straduia din rasputeri sa ne invete despre darul discernamantului si al simtului practic. Degeaba incerca colegul sau, parintele Boca, sa ne convinga ca preotul, cand are crucea-n mana, nu se inchina cu crucea, ci muta sfantul obiect in stanga si face cruce cu dreapta, parintele Panzaru tinea sa-l contrazica fara efort, facandu-si cruce la fel de bine cu ochelarii; n-avea nici o importanta ca dintr-o regretabila eroare Evanghelia lipseste de pe masa altarului: parintele continua netulburat slujba si ordona in ton bizantin, cu voce-ai baritonala:

- Mocioiuleeee, du-teee dupa Evanghelieeee...,

la care strana, daca ar fi avut acelasi simt practic, ar fi putut raspunde la fel de bine:

- Fugaaa, fugutaaaa...

Avea multe daruri parintele Panzaru, parca mai multe decat ale celorlalti. De-aceea stiu pana in ziua de astazi:

- Mai, casa popii nu-i film artistic! Cand preuteasa spala chilotii sa nu-i aseze, ca toata baba, pe sfoara, afara, sa stie tot nea Vasile ce marca poarta popa! Aveti grija! Casa popii are ziduri de sticla!" (Ioan Popescu

Ne folsim talantii doar pentru a nu rata Invierea: "Cum se lamuresc toate! Si invierea, si prezenta Lui deapururea in mijlocul nostru! In sfanta impartasanie este prezent Hristos nu "in forma de" paine si vin, ci existand in chip real ca trup si sange. Nu e deci vorba de un simbol, de o prefiguratie, ci de un fapt real. Si totusi... noi nu vedem acolo decat paine si vin, desi este trup si sange. Ce insemneaza asta? Insemneaza ca exista mai multe planuri de existenta; si ca pentru fiecare din aceste domenii noi trebuie sa avem mijloace speciale de investigatie. Ca nu putem sa intelegem prin ratiunea noastra decat ceeace cade inlauntrul veacului; si ca pentru ceeace este in afara lui avem nevoie de un alt instrument, in speta - al credintei. Ca nu putem sa intelegem prin ratiunea noastra decat ceeace cade inlauntrul veacului; si ca pentru ceeace este in afara lui avem nevoie de un alt instrument, in speta - al credintei." (Radu Iulian)

Poti sa ai o mie de talanti, fara smerenie, degeaba: "Smerenia o capatam multumind lui Dumnezeu pentru ce suntem, multumind lui Dumnezeu pentru darurile pe care le avem. A fi smerit inseamna sa fii constient ca esti frumos, ca esti bun, ca esti destept si sa multumesti lui Dumnezeu, sa zici: Doamne, daca Tu nu ma faceai frumos, daca nu imi dadeai puterea sa fiu bun... Multumind lui Dumnezeu ne smerim." (Maica Siluana Vlad)

Crucea e o realitate, dar nu e finalul. Suferim, pentru ca stim ca vine invierea: "Bucura-te! Studiul bucuriei - analiza ei in opozitie cu durerea. Durerea e palpabila, accesibila, fizica, o localizezi in mana, in picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simti nicaieri si e in tine. Durerea vine din afara, pe calea vazduhului si a intemperiilor, se hraneste cu spatii, se adapa cu timp. Bucuria vine dinauntru si-ti umple fiecare celula cu osanale. Bucuria e fara motiv lumesc si e cel mai inalt extaz al omului.

Durerea e un val, bucuria – marea… Durerea e parghia vietii. Apasa cu un capat, dar cu celalalt ridica. Bucuria e o minune nestiuta si nefolosita de om. Noi o intrebuintam ca cineva care nu ar sti sa zboare cu aeroplanul si s-ar multumi sa alerge cu rotile, dar pe pamant. Daca ti-ai ingropa bulbul inimii in pamant, ce fel de flori ar rasari: crini sau matraguna ? Cugetati in ceasurile vii ale vietii, nu amanati cugetarile tocmai pentru ora mortii. Caci atunci nu mai puteti avea ganduri, ci, ca intr-un apocalips al propriei vieti, vedenii si descoperiri. Ca sa fii plin de toate bucuriile si durerile lumii, urmeaza pilda vioarei: goleste-te de tot ce esti tu, scobeste-ti tot miezul egoismului, asa ca inauntru sa circule, ca un aer, sufletul universal." (Vasile Voiculescu)

Marius Matei


luni, 12 noiembrie 2012

Iubeste si vei fi viu - Samarineanul milostiv


Iubeste si vei fi viu - Samarineanul milostiv

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/iubeste-vei-138109.html

Samarineanul milostiv

Probabil ca cei mai multi dintre noi cunosc Legea, sau mai bine zis Invataturile Mantuitorului. Insa ramanem concentrati asupra teoriei si ne impiedicam in a pune in practica invatatura mantuitoare.

Vorbim de dragoste folosind cuvinte mari, traim predicand invataturile de credinta celuilalt, ne indreptatim pe noi in viata duhovniceasca crezand ca daca stim si ne conformam "ritualului" (merg la Biserica, am aprins lumanarea, am dat pomelnicul…), suntem mantuiti. Traim in dreapta-credinta avand comportament stramb; iar altii traiesc in stramba-credinta, dar au fapta-dreapta!

M-a fascinat intotdeauna modul in care Hristos s-a adresat celor ce doreau sa afle ceva sau sa asculte cuvantul Lui, dar sa nu uitam ca "Fiecare cuvant e un margaritar de mare pret" dupa cum spunea si Pr. Rafail Noica. Iar acum, in discutia pe care o are cu invatatorul de lege ce-L ispiteste pe Iisus intrebandu-L: "Ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?", Mantuitorul raspunde printr-o intrebare: "Ce este scris in lege? Cum citesti?"… Raspunsul: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau; iar pe aproapele ca pe tine insuti!"

Si primul gand ce-mi tresare in minte este: "Oare eu Te iubesc asa Doamne?" … Te rog ajuta-ma! "Dar pe aproapele meu?"… Si dupa ce a rostit legiuitorul aceste cuvinte, Iisus ii raspunde: "Drept ai grait. Fa aceasta si vei fi viu!". Impresionant cuvantul Pr. Galeriu referitor la aceasta conversatie: "Fa aceasta si vei fi viu! Adica: Implineste aceasta, implineste iubirea. Vedeti, El a raspuns prin iubire, toate concentrandu-le in iubire-esenta. Iubeste si vei fi viu!...Oare nu iubirea este principiul, izvorul vietii? Din iubire se naste viata. Traieste astfel, si in iubire se lumineaza viata in vesnicia ei!"

Prin aceasta pilda, Mantuitorul nu face altceva decat sa redea necesitatea ajutorului ce trebuie sa existe intre noi. Cei doi oameni ai legii, Preotul si levitul ce erau slujitori ai templului, nu fac nimic din cele ce au invatat si predica; iar simplul samarinean, fara a fi invatator, se comporta cu dragoste, caci "vazandu-l, i s-a facut mila". Dar ca sa iubesti trebuie sa te rogi, sa ai contact viu cu Domnul, caci "Iubirea se naste din rugaciune" spunea Sf. Isaac Sirul.

Adevarul despre viata noastra duhovniceasca se reflecta in comportamentul fata de aproapele. Felul in care privesc pe cel de langa mine este consecinta trairii in Hristos sau in mine. Daca privesc la Hristos sunt conectat la iubire; daca privesc catre mine, sunt curentat de egoism. Daca raman conectat la iubire, castig viata vesnica; daca raman egoist, pierd totul.

Toti suntem asemenea omului cazut in mana talharilor din parabola, pentru ca toti suntem raniti, daca nu chiar morti, din pricina ranilor ce lasa pacatele in sufletul nostru. Talharii sunt demonii care ne ranesc si pleaca, lovesc si dezbraca de virtuti sufletul curat ce calatoreste catre Dumnezeu. La un moment dat suntem singuri si parasiti de toti pe marginea drumului, speram sa ne vindecam in timp ce obosim datorita credintei ce ni se clatina. Fapta e mai necesara decat cuvantul, "caci precum trupul fara de suflet mort este, astfel si credinta fara fapte, moarta este" (Iacov 2, 26).

Mi se pare o descriere exacta a ceea ce se intampla intre noi si astazi. Trecem alergand cu o usurinta revoltatoare pe langa fratele ranit, privim fara compasiune chipul lui ... Iar atunci cand glasul constiintei ne sopteste ca trebuia sa ajutam, il inabusim cu doua scuze: "Am vrut sa ajut, dar m-au rapus rautatea si nemultumirea lumii, am obosit!" si "Nu mai pot ajuta, nu mai am timp nici pentru mine" ... Scuza e ca aspirina pentru bolnavul de cancer, nici nu ajuta, dar nici nu dauneaza! Mai rau decat atat, nu mantuieste! Doar invinovateste.

Felul in care samarineanul trateaza ranile cu ulei si vin, iar dupa aceea il duce la han si-l ingrijeste, este interpretat de Sf. Nicolae Velimirovici asa: "Untdelemn si vin inseamna mila si adevar. Mila este si ea un mijloc de vindecare; hanul este Sfanta sobornica si apostolica Biserica, iar gazda sunt Apostolii si urmasii acestora...". Cu alte cuvinte, trebuie sa avem mila de aproapele nostru si sa-i descoperim Adevarul IN FAPTE, regazduindu-l in Biserica unde botezat a fost, dar s-a pierdut...


Sfintii nu au facut altceva decat sa infaptuiasca in viata de zi ci zi cuvantul evanghelic, ajutati de Duhul Sfant sa traiasca bineplacand Lui Dumnezeu. Au plecat de la credinta si au ajuns la iubire, de la iubire au castigat puterea de a se jertfi, prin jertfa lor au castigat viata, caci au urmat intru totul lui Hristos.


Omului ii este greu sa traiasca fara un model de urmat in viata, chiar de la primele gesturi sau priviri isi copiaza parintii; mai mult decat atat, ceea ce-l indruma parintii educandu-l, va face toata viata. Haideti sa ne facem model in viata pe Hristos, sau daca ne simtim neputinciosi, pe-un Sfant drag sufletului nostru.

Si nu uitati, acolo unde exista iubire, exista progres!...

Arhim. Siluan Visan