Se afișează postările cu eticheta Articole - Razboiintrucuvant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Articole - Razboiintrucuvant. Afișați toate postările

miercuri, 18 iunie 2014

Tinerii in era digitala. Erotismul mediatic si internetul (Virgiliu Gheorghe, Bacau, 14 mai 2014)


Tinerii in era digitala. Erotismul mediatic si internetul (Virgiliu Gheorghe, Bacau, 14 mai 2014)

Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2014/06/18/virgiliu-gheorghe-tinerii-in-era-digitala-erotism-si-internet-conferinta-video-dependenta-de-telefoane-si-internet-clasificata-drept-tulburare-mintala/ 

Medicii psihiatri trag un semnal de alarmă în legătura cu dependența tinerilor de telefoanele inteligente și internet, militând ca aceasta să fie recunoscută drept o boală psihologică, relatează duminică France Presse.
Singapore este una dintre țările din Asia cele mai afectate de acest fenomen, întâlnit și în Coreea de sud, China și Taiwan.
Conform unui raport publicat anul trecut de Nielsen, lider la nivel global în cercetare de piață, Singapore și Hong Kong dețin recordul în Asia cu cel mai mare număr de utilizatori de smartphone-uri pe cap de locuitor.
Aproximativ 87% din cei 5,4 milioane de locuitori ai orașului-stat (Singapore) dețin un telefon multifuncțional, față de 65% în SUA. Ei petrec în medie 38 de minute pe rețeaua socială Facebook, de aproximativ două ori mai mult decât americanii, potrivit societății Experian.
Dependența de internet ar trebui clasificată ca tulburare mintală, apreciază Adrien Wang, psihiatru la centrul medical Gleneagles. Medicul evocă cazul unui tânăr de 18 ani ale cărui simptome erau extreme. Era neras, slab, cu părul lung, nu făcuse duș de mai multe zile. Avea înfățișarea unui om fără adăpost, povestește Wang. Adolescentul a venit împreună cu tatăl său la medic pentru că acesta a vrut să-i confiște calculatorul. Și când i-a tăiat accesul la internet acasă, băiatul a rătăcit prin cartier pentru a reuși să se conecteze la rețelele wireless ale vecinilor. În final, a trebuit să fie spitalizat, i s-au administrat antidepresive și face psihoterapie.
“Dependența de internet ca boală nici măcar nu este menționată în manualele noastre psihiatrice cele mai recente, deplânge un psihiatru din Singapore. Ea este menționată doar în anexă ca o tulburare ce necesită în continuare cercetare.
Utilizarea calculatorului și smartphone-urilor are efecte și în plan fizic, din ce în ce mai mulți oameni suferind de ‘text-neck’ și l”iNeck’, însemnând dureri cervicale din cauza proastei poziții în timpul utilizării dispozitivelor mobile, mai spun medicii.
În Asia numeroase state au deschis deja centre de tratament pentru tinerii dependenți de internet, în special în Coreea de Sud, China și Taiwan. China deține aproximativ 300 de centre de tratament, în timp ce un studiu estima la 24 de milioane numărul tinerilor dependenți de internet, potrivit unui reportaj prezentat de televiziunea publică CCTV.
În 2013 un studiu indica că 7% din cei 50 de milioane de sud-coreeni prezintă ‘un risc ridicat’ de dependență de internet. Procentajul a urcat la aproape 20% în rândul adolescenților.
Simptomele dependenței sunt incapacitatea celor afectați de a se opri din navigare, anxietate atunci când nu au smartphone-ul la ei, pierderea eficienței la locul de muncă sau la școală, nevoia de a verifica tot timpul dacă are telefonul asupra lor.
Părinții trebuie să se abțină total de a le da copiilor un smartphone sau o tabletă pentru a-i ține ocupați sau pentru a-i face să tacă, previn specialiștii.
*
***


 

vineri, 23 mai 2014

PARINTELE GHERONTIE PUIU, duhovnicul manastirii Caraiman, a trecut la Domnul


PARINTELE GHERONTIE PUIU, duhovnicul manastirii Caraiman, a trecut la Domnul

Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2014/05/23/parintele-gherontie-puiu-a-trecut-la-domnul-ps-varsanufie-prahoveanu-noul-arhiepiscop-al-ramnicului/

gherontie
Părintele Protosinghel Gherontie Puiu, duhovnicul mănăstirii Caraiman din Buşteni, judeţul Prahova, a trecut la Domnul în această dimineaţă [ieri, 22 mai, n.n.], la vârsta de 81 de ani. Numele părintelui Gherontie va rămâne în istoria aşezământului monahal pe care l-a ctitorit, precum şi în inimile celor care l-au cunoscut, a declarat pentru Radio TRINITAS Părintele Arhimandrit David Petrovici, stareţul Mănăstirii Caraiman:
„Părintele Gherontie a fost un exemplu de monah şi de om cu viaţă aleasă. Încă de tânăr a fost ales de Maica Domnului să-i slujească în această viaţă. A ctitorit mănăstirea Caraiman şi a format obşte frumoasă aici. Părintele a ajutat foarte multă lume atât cu cuvântul cât şi cu rugăciunile pe care le făcea pentru cei care îi solicitau ajutorul şi veneau la dânsul zicându-i să se roage şi să-i povăţuiască, să le spună un cuvânt de folos. Va rămâne în amintirea noastră şi îl vom preţui cum am făcut-o şi până astăzi şi nădăjduim că se va ruga pentru obştea Mănăstirii Caraiman, pentru toţi credincioşii care l-au cunoscut şi care nu l-au cunoscut, pentru toţi creştinii care au apelat la ajutorul şi la rugăciunile sfinţiei sale bunul şi blândul părinte Protosinghelul Gherontie Puiu”.
parintele-gherontie-puiu-caraiman-1
Viaţa părintelui Gherontie Puiu n-a fost una simplă. S-a născut în localitatea Todireşti, lângă Paşcani, în anul 1933. Mama i-a murit în timp ce-l aducea pe lume, iar moaşele, convinse că nici pruncul nu supravieţuise, l-au aşezat într-un coş şi l-au aruncat între gunoaie, pe malul unei gârle.
Ocrotit de Dumnezeu, copilul a fost salvat de o femeie care trecea întâmplător pe acolo.Aşa a intrat în familia Puiu pruncul Gheorghe, mai târziu părintele Gherontie. Când fratele vitreg Ilie (fiul cel mare al familiei Puiu Petrache) a plecat pe front, părintele a visat, pentru prima oară, o tânără cu chip strălucitor, îmbrăcată în straie mănăstireşti, care i-a spus cu glas domol: “Vei fi ocrotit!… Tatăl tău se va întoarce după un lung prizonierat!”. După 12 ani, i s-a întors fratele, după ani grei de prizonierat în Rusia, apoi, după ce s-a însurat, a hotărât să-l înfieze pe mezin.
“Când am îmbrăcat haina de foc a botezului, parcă m-am simţit alt om. Mă încerca o bucurie fără margini, pe care mă străduiam să o desluşesc. La ieşirea din sfântul lăcaş, pe treptele din faţa pridvorului, am zărit din nou acea fiinţă minunată. Stătea lângă poartă şi mă privea drept în ochi. N-o vedea nimeni, doar eu! De astă dată nu mai era vis, ci vedenie curată… Mi-a vorbit cu glas îngeresc: «Ai încredere şi du-te la mănăstire. Te voi călăuzi. Tu eşti ales pentru o misiune!». Acea Măicuţă fără vârstă avea cel mai frumos chip pe care mi-a fost dat să-l privesc. Începând de atunci, am înţeles că este însăşi Măicuţa Domnului…”, spunea părintele în urmă cu doi ani.
parintele-gherontie-puiu-a-trecut-la-domnul-18482938Tânărul Gheorghe a ales apoi drumul călugăriei, devenind Gherontie, ucenic al părintelui Pâslaru, stareţul Mănăstirii Neamţ. În 1959, după decretul de evacuare a lăcaşurilor mănăstireşti, călugării au fost scoşi din sfântul aşezământ şi duşi într-un loc de unde a reuşit să fugă pe fereastră. Prins de Miliţie, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în lagărul de la Periprava. A evadat cu ajutorul unui brigadier-şef, iar vreme de 10 ani a stat ascuns într-o peşteră din Bucegi. S-a hrănit cu tot felul de rădăcini, cu seminţe şi fructe. Îmbrăcat în zdrenţe, se ruga neîncetat.
Privind crucea de pe Caraiman, i-a jurat Sfintei Fecioare Maria că va construi o mănăstire cu hramul “Înălţarea Sfintei Cruci”. Cu ajutorul Maicii Domnului, preacuviosul părinte Gherontie a ctitorit Mănăstirea Caraiman, o gură de rai la poalele Caraimanului.
Dumnezeu l-a chemat acum la Sine pe Proteosinghelul Gherontie după o mare sărbătoare creştină: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 24 mai 2014, la ora 11:00. Veşnica lui pomenire din neam în neam!

marți, 21 ianuarie 2014

Parintele Elpidie

PARINTELE ELPIDIE despre formele CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, RELIGIA UNICA si PREGATIREA DUHOVNICEASCA (Omilia din 27.03.2013 – video)


Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/04/26/parintele-elpidie-al-3-lea-razboi-mondial-religie-universala-foamete-provizii-alimente-disperare-cipru-grecia-distrugerea-turciei-dictatura-control-pecete-cipuri-prigoana-sfinti-incredere-dumnezeu/

P. Elpidie mare
Vezi si:
***
“Copii, imi cereti sa va spun despre cel de-al treilea razboi mondial, imi cereti sa va spun despre tara noastra, ce se va intampla, unde se va opri aceasta cumplita situatie cu Troica.
Vreau sa stiti ceva: traim vremuri apocaliptice. Cine nu a inteles acest lucru, doarme un somn adanc. Cine nu vede ceea ce se intampla azi ca facand parte din timpul Apocalipsei nu a inteles nici ce este Apocalipsa, nici ce inseamna Antihrist.

Vreau sa stiti ca noi suntem foarte binecuvantati datorita credintei noastre in Sfanta Treime (…) Mesajul lui Dumnezeu pentru aceste vremuri cumplite este ca El ne iubeste ca o mama, iar noi suntem copiii Sai (…). Acest razboi care a inceput la nivel mondial nu este un razboi intre state, nu este un razboi ca altele, ci este un razboi pe care l-a pregatit Antihristul pentru a se gasi intr-o confruntare directa cu Fiul meu, asa ne graieste Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. Tot acest sistem care se construieste la nivel mondial este ceva ce a fost creat de diavol cu multa maiestrie, veti vedea in curand, pentru a se razboi cu Iisus si ca sa ne castige inimile. De aceea zice Maica Domnului: Daca ma iubiti, daca vreti sa ma slaviti, credeti-ma ca cea mai mare bucurie a mea este sa-L iubiti pe Fiul meu. Oricine Il va iubi pe Fiul meu va avea curaj sa reziste , sa lupte, sa marturiseasca si sa vada acest adevar crunt al marelui razboi care se apropie, intre Iisus Hristos si Lucifer”.

Iisus Hristos, ca Om si Dumnezeu, este marea problema a conducatorilor luciferici ai acestei lumi. Iisus Hristos este Cel ce va indura inca o data o mare patimire din partea diavolului. De ce diavolul Il razboieste pe Hristos? Deoarece doreste sa Ii ia locul… de aceea si vine cu acest nume in lume: Anti-Hristos, impotriva lui Hristos. Vrea sa castige locul lui Hristos in inimile noastre. Dar ca sa ne castige inima trebuie sa i-o dam noi. Daca nu i-o dam noi, atunci acesta nu poate sa intre, orisicat ar striga furios, orisicat s-ar zbate, nu poate intra in inima noastra daca nu suntem noi de acord. Ca sa fim de acord, trebuie sa traim dupa cum doreste Lucifer si dupa cum ne dicteaza noua ordine mondiala. Prin aceasta ordine mondiala, Lucifer doreste sa faca un Guvern mondial si o religie mondiala, unind toate religiile intr-una. Vrea sa faca cea mai rea cu putinta forma de religie. Va lua chipul unei biserici care chipurile Il iubeste pe Mesia si, in numele iubirii, va uni toate bisericile, si pe cele pagane si pe cele pseudo-crestine si pe cei care nu cred in Dumnezeu.
Cand veti vedea aceste lucruri sa fie spuse din gura unor oameni chipurile duhovnicesti, patriarhi, preoti sa stiti ca venirea lui Lucifer este aproape si mai ales este aproape ultima confruntare dintre diavol si Hristos. Cand veti vedea acestea, sa stiti ca au inceput a doua oara prigoana, patimile Domnului nostru. Pentru ca sa inceapa aceasta prigoana diavolul a pregatit terenul inrobind constiintele, natiunile, conducatorii statelor lumii, sa inrobeasca insasi supravietuirea oamenilor, care va fi in mainile lui. Cand un om nu are ce manca, ar face orice ca sa aiba putina mancare.
Ceea ce nu au inteles conducatorii nostri este ca acest razboi nu este in primul rand impotriva oamenilor si a statelor, este in principal impotriva lui Hristos. Veti vedea in curand ca vor vrea sa faca cat mai multe moschei si vor incerca sa stearga semnul crucii chiar si de pe steagul nostru. Tot ce va aminti de numele lui Hristos si de dragostea Lui va fi distrus si sa stiti ca atunci va incepe marea prigoana.
Veti vedea cum musulmanii, ateii, budistii vor fi lasati sa faca ce vor dori. Ce fac musulmanii? Ce religie spune sa omori oameni? Oare Dumnezeu cel milostiv vrea asa ceva? Vor fi lasati sa ne distruga bisericile, sa violeze femei crestine, vor distruge satele crestine. Veti vedea in curand ca se vor intampla acestea. La inceput vor incepe in alta parte si apoi vor ajunge si la noi. Si din pacate, conducatorii nostri pe care i-am votat vor spune ca trebuie sa se faca moschei ca sa demonstram ca suntem toleranti (…) chiar si in Sfantul Munte se vor amesteca. Ii vor obliga pe aghioriti sa lase sa intre pe oricine. Veti vedea, vor cere sa intre pana si femei. Vor ajunge calugarii sa se gandeasca daca sa mai ramana sau nu in Muntele Athos.
Nu va puteti imagina ce au pregatit acesti conducatori satanici: isi vor bate joc de steagul nostru care va ramane fara cruce, isi vor bate joc de bisericile noastre, vor spune sa nu mai bata clopotele ca sa nu mai deranjeze lumea, sa nu mai trezeasca lumea… Toate acestea se vor desfasura in interiorul bisericii; dar nu le va pasa cand ceilalti, musulmanii vor crea probleme mari, conflicte in toata lumea ortodoxa. Cum vor reusi sa faca toate aceste lucruri? Ne vor santaja cu cele necesare supravieturirii. Cand veti vedea ca oamenii nu vor mai lua pensie sau va fi atat de mica ca nu va ajunge, nu va mai fi de lucru, vor face in asa fel incat sa nu se mai faca investitii. Nu este intamplator ca au atacat in primul rand doua tari ortodoxe: Cipru si Grecia. Vor duce poporul grec la saracie extrema si vor folosi o tactica perfida: daca vrei sa distrugi un popor, distruge-i mai intai ideologia si credinta. Vor actiona si asupra alfabetului nostru. Veti vedea ca nu vom mai avea limba pe care am vorbit-o pana acum. Vor vrea sa schimbe tot. Dar ca sa reuseasca acest lucru vor actiona ca sa ne distruga credinta in adevaratul Dumnezeu. Astfel ca oamenii nu vor mai putea sa faca fata raului.
Combinatia aceasta intre criza economica care va fi foarte puternica…v-am zis de atatea ori sa strangeti hrana pentru ca va va folosi… Grecia va suferi foarte mult de pe urma foametei si a bolilor, nu a razboiului. Deoarece din prostia noastra, in loc sa ne incredem in Dumnezeul cel in Treime, asteptam salvarea de la Troica. Si Dumnezeu a ingaduit ca Troica sa ne conduca pana si guvernul, Troica ne urmareste peste tot. Si toti acestia (n.n. politicienii ) incearca sa linisteasca lumea cum ca in cateva luni, in cativa ani, totul va fi ca inainte. Cine pacaleste pe cine? Cadem din rau in mai rau. Asta pentru ca ne-am indepartat de Dumnezeu. Ceea ce va veni este ingaduit de Dumnezeu, astfel incat multi sa infometeze si sa se smereasca, poate-poate vor dori sa se intoarca la Adevar. Pana acum El ne-a hranit, El ne-a aparat. Toti Sfintii Greciei, care sunt foarte multi, au aparat aceste locuri. Acum sa vedem cine ne va mai apara… Acesti conducatori care sunt mincinosi? Si totusi, nimeni nu are curajul sa spuna toate aceste lucruri, nu au curajul sa se impotriveasca sistemului, celor care ne conduc. Noi vrem sa spunem adevarul…
Copii, vine o asemenea distrugere economica in zona euro, incat Uniunea Economica isi traieste ultimele zile…; nici nu trebuie sa fii profet ca sa intelegi asta. Si totusi, va spun ca este si o profetie: Europa va fi distrusa. Planul conducatorilor luciferici a fost urmatorul: mai intai sa stranga toate statele intr-unul singur, apoi sa le dea bani ca sa faca o multime de lucruri, sa construiasca case, sa cumpere masini, de toate. Apoi, cand toti au fost indatorati, au declansat o asa zisa criza economica si au inceput sa ceara banii inapoi. Oamenii au inteles atunci ca nu au de unde sa plateasca, tot asa s-a intamplat si la nivelul statelor: nu au de unde sa plateasca. Cine are atate miliarde ca sa poata sa imprumute Italia, Franta, Spania, Portugalia, Grecia, Cipru pana si Germania, veti vedea in curand cum se va intoarce ca un bumerang aceasta criza si impotriva Germaniei, …cine are atatea miliarde ca sa imprumute statele lumii si acum le cere inapoi? Adica azi toate statele sunt indatorate la cineva. Acest cineva cine este? Cu multa indemanare ascund acest adevar. De ce?
Aceasta elita luciferica care a strans multi bani, multa bogatie, ia acum toate resursele naturale ale popoarelor; acestia, care sunt foarte putini ca numar, ii putem numara pe degetele de la o mana, in curand vor aduce toata lumea intr-o prima faza a celui de al treilea razboi mondial. Care este aceasta faza? Aceasta prima faza este decadere morala totala a oamenilor si distrugere economica generala. Vor face ca in aceasta Europa “unita” un stat sa se razboiasca cu altul. Acum pare sa fie unita, dar aceasta nu este realitatea… cati cunosc, inteleg aceste lucruri: unul se afla in conflict cu celalalt. Se va crea o stare generala de conflict in interiorul Europei astfel incat un stat va spune altuia: “tu traiesti pe spatele meu”; un stat va acuza pe altul si aceasta asa zisa Europa unita va avea de suferit prima lovitura (razboi): distrugere, disperare, foamete. Acest razboi economic va fi prima faza a celui de al treilea razboi mondial. Este ciudat acest razboi mondial. Nu va fi asa cum a fost primul si cel de-al doilea razboi mondial.
In acest moment la conducerea tarilor se afla dictatori care directioneaza soarta popoarelor lor asa cum le dicteaza elita luciferica formata din acesti 5 oameni. Acestia vor folosi si credinta oamenilor ca sa faca un joc foarte murdar. Vor infilitra oameni in Biserica (in aparenta ai Bisericii) in roluri cheie, pe care mai intai i-au pregatit ca sa ingenuncheze Biserica. Si ii vor obliga mai apoi, chipurile in numele iubirii, sa uneasca toate religiile intr-o pan-religie ecumenista. Vor construi temple pentru aceasta pan-religie, unde vor sluji “dumnezeului universal”, asa cum fiecare il va intelege. Nu va fi Dumnezeul cel Atotputernic asa cum Il stim noi si in Care credem noi, ci va fi “dumnezeul a toate”, al oamenilor murdari, diavolul insusi.
Veti vedea cum se vor construi altare peste tot, chiar si in Roma. De acolo va incepe raul cel mare, acolo biserica catolica va avea multe prigoane de suferit. [...]. Dar acest papa care va juca rolul inaintemergatorului si al profetului mincinos, la inceput va face atatea lucruri bune incat lumea il va aplauda si se va bucura ca au ales un Papa perfect. Mai apoi isi va da arama pe fata. Isi va da arama pe fata punand in aplicare anumite ordine, care vor parea la prima vedere bune si corecte, astfel incat lumea le va accepta.
Aceste masuri vor fi pregatirile pentru religia universala. Cine nu va fi de acord cu aceste masuri va fi excomunicat. Orice cardinal sau preot care va vorbi impotriva acestor masuri va fi prigonit. Veti vedea o prigoana continua in interiorul bisericii. [...]
Nu va puteti imagina ce rau va veni in interiorul bisericii. Ii vor obliga pe conducatorii Bisericii sa faca ce li se va impune, le vor pune cutitul la gat, ii vor oblige sa participe la reuniuni ecumeniste si va parea ca toti sunt uniti … dar sa stiti ca multi vor fi obligati sa participe, nu vor vrea.
Cineva pregateste acest eveniment important al crearii religiei universale. Acest eveniment va fi o alta faza din cel de-al treilea razboi mondial.
Sa stiti ca cel de-al treilea razboi mondial va avea trei forme: prima va fi distrugerea economica, care va face ca oamenii sa se supuna si sa faca ce li se va impune de catre dusmanii lor, a doua va fi distrugerea credintei si impunerea deciziilor elitei luciferice, adica a pan-religiei, si a treia forma va fi cea sangeroasa. Acest razboi sangeros va avea doua-trei faze: mai intai se vor isca razboaie locale intre state invecinate cum ar fi Coreea de Nord si Coreea de Sud, China cu Japonia, Turcia cu noi, o multime de razboaie locale in toata lumea. Si ce s-a intamplat in Orientul Apropiat, in Libia, Egipt si acum in Siria, ce credeti ca este? Toti sunt amestecati. Acestia le-au declansat. Si in Coreea de Nord tot acestia sunt implicati.
Dupa ce se vor intampla aceste lucruri, toate aceste razboaie intre state, prabusirea economica, imposibilitatea supravieturii, apoi va avea loc si izbucnirea unui mare conflict la care vor participa toate marile puteri ale lumii, precum este Rusia, China, Japonia si America. Atunci raul va deveni foarte mare. Atunci oamenii vor trai disperarea. Ce stat va mai reusi sa mai faca importuri – ca astazi tot ce mancam este din import – , ce stat va mai da hrana altei tari, din moment ce el insusi va avea dificultati? Atunci va veni o mare foamete. Aceasta situatie va dura mult. Noi, aici in Grecia, avem un avantaj si un dezavantaj. Avantajul este ca, datorita saraciei nu vom putea lupta, vi se pare voua ca am putea noi sa stam impotriva Turciei, care a devenit o super putere militara? Dar noi vom avea binecuvantarea lui Dumnezeu. Si va ingadui Dumnezeu sa se intample astfel lucrurile incat, desi pe noi ne vor ataca, turcii se vor afla in conflict cu alte puteri care au interes in zona noastra si care, chipurile ca sa ne ajute, vor intra in lupta de partea noastra si impotriva lor. Acest moment va insemna distrugerea Turciei.
Dar nu se va intampla doar distrugerea Turciei. In acelasi timp in America vor avea loc diverse fenomene naturale nemaiintalnite care ii vor obliga pe americani sa nu se implice in razboi, iar Grecia va lua inapoi Constantinopolul si teritoriile pierdute din Asia Mica. Grecia va creste astfel (…) Marele rau se va intampla in Egnatia Odos (un drum national la nordul Greciei) pentru ca pe acolo vor trece armatele NATO ca sa ajunga in Constantinopol (…)
Noi aici suntem o tara plina de sfinti. Acesti sfinti se roaga acum la Dumnezeu ca sa nu pateasca nimic Grecia, adica locul pe care l-au sfintit. Din Cipru, cu Sfantul Spiridon pana in Atena, pana in Tesalonic, cu Sfantul Dumitru, cu Sfantul Nectarie , pentru rugaciunile acestor mari sfinti care imbratiseaza acum biata Elada, Dumnezeu va ingadui sa nu patim un rau prea mare din cauza razboiului; cand va incepe razboiul in Turcia noi vom decide sa participam, vom fi obligati, dar Dumnezeu nu va ingadui sa se verse sange grecesc. Totusi in Grecia va fi durere si rana deoarece foarte multi se vor imbolnavi din cauza lipsei alimentelor. Oamenii vor vedea ca vor fi foarte des intreruperi in alimentarea cu hrana a multor insule grecesti. Si insula mea, Rodos, va avea multe de suferit. Macar de m-ar auzi lumea si ar strange alimente care i-ar ajuta sa supravietuiasca unor vremuri foarte grele (…)
Multi oameni care m-au ascultat deja si au strans alimente acum un an, le-au mancat deja deoarece au ramas fara slujbe si au folosit rezervele pe care le aveau. (…) Cumparati alimente ca sa aveti pentru cel putin sase luni. Important este sa aveti ceva pus deoparte ca sa intrati in panica la inceput. (…)
Vedeti ce s-a intamplat in Cipru: in putine zile au distrus un stat intreg. Ne-am trezit intr-o zi ca totul a fost distrus. Uitati-va la oameni ca nu mai puteau sa-si scoata banii din banca. (…) Credeti ca Ciprul este un caz singular? Nu. Este doar inceputul, ce vom pati cu totii in curand, ceea ce putini au inteles. Of! Cipru, Cipru! In acele zile m-am rugat la Dumnezeu sa ajute Ciprul, aceasta tara chinuita, rastignita. Si Dumnezeu mi-a spus:
“le-am cerut acestor oameni sa se marturiseasca, sa se smereasca, sa Ma primeasca in inima lor. Dar ei s-au purtat cu ipocrizie datorita acestor bogatii pe care le-au primit de la diavol, si au inceput din cauza lacomiei sa isi piarda credinta, sa-L uite pe Dumnezeu. Le-am cerut sa fie masurati, dar nu M-au ascultat
Foarte multi oameni s-au indepartat de Biserica pentru ca au zis: “acum avem bani, masini, afaceri, ce ne mai trebuie?“ Eu stiu foarte multi oameni care spuneau: “ce-mi pasa mie de ce spun preotii si biserica?”  Si ce s-a intamplat? Dintr-o insula evlavioasa, Cipru a devenit un loc al nesimtirii. Asa cum spunea si parintele Paisie, cand a fost intrebat cand se va elibera Ciprul, a raspuns:
“Cand se vor pocai oamenii” (…)
Un lucru va spun: trebuie sa ne schimbam viata si sa ne intoarcem in inima lui Dumnezeu. De multe ori cand ma rog Il intreb pe Dumneze: “Doamne, cum vor rabda acesti oameni?” Sa stiti ca toti ne temem… In aceasta situatie ce vom face? Doua lucruri: sa avem mereu niste alimente puse deoparte. Oricum nu se vor pierde, le veti pastra si chiar daca nu se va intampla nimic rau, macar sa fie asa, le veti manca mai tarziu. Daca se va intampla ceva rau sa aveti ceva pus deoparte ca sa nu va prinda panica. Asta este pentru trup. Pentru suflet, am altele sa va spun… Toti sfintii din cer spun ca ii vor apara pe acei oameni care sunt evlaviosi, care cred in Dumnezeul si Imparatul nostru. Toti acesti sfinti va vor apara, se vor intampla minuni mari.
Veti vedea ca vom trai cu atat de putin, in momente in care cei din jurul nostru vor avea nevoie de mult. Pentru ca va fi Harul lui Dumnezeu care le va inmulti. Asa cum au mancat evreii mana in desert, asa si noi cu foarte putin vom putea sa supravietuim. Vom supravietui deoarece Dumnezeu a decis ca Grecia sa iasa castigatoare din acest razboi. Atunci cand state in jurul nostru vor avea de suferit de o multime de lucruri, noi in Grecia vom avea parte de liniste si vom fi invatat sa traim smerit, si sa ne multumim si sa supravietuim cu putin. Si Dumnezeu ne va ridica conducatori buni, atat duhovnicesti, cat si politici. Nu pentru prea multi ani… deoarece anii apocaliptici nu ne dau prea multa perspectiva, prea mult timp, totusi noi nu vom avea de suferit raul din jurul nostru. In jurul nostru va fi multa panica, mult sange, foarte mult sange, multa durere. Grecia va arata inca odata, prin credinta sa, ca drumul corect, calea cea buna este adevarata credinta in Hristos! Acest Hristos, Iisus Hristos, nu acela pe care il vor promova satanistii.
Se va putea pregati lumea, se va putea intari pentru ceea ce va urma dupa aceea. Ceea ce va urma va fi foarte greu. Va urma multa violenta impotriva noastra, a celor ce vor sa ne transforme in niste pioni. Prin intermediul controlului alimentelor, a aerului, a apei, chiar si a gandurilor noastre si a sentimentelor noastre si a creierului nostru…si spun asta pentru ca ceea ce ne pregatesc satanistii este ceva ce nu isi poate imagina nimeni, si totusi acesti satanisti si-au imaginat si vor sti cum sa manipuleze si sa controleze mintea oamenilor. Cum ne vor controla? Si nu ma refer acum la controlul exercitat acum prin televizor sau internet, sau la controlul prin telefonul mobil… (…) ci ceea ce va veni va fi ceea ce spune si Apocalipsa, pecetluirea oamenilor cu cipuri. Nu vor fi ca aceste cip-uri de azi, astea nu inseamna nimic… acestea sunt doar o prefigurare a cipului pe care il va pune Antihristul cui va accepta. Nu vor obliga pe nimeni, dar vor sti ca nu vom putea supravietui fara ele.
Acest semn cum va fi? Aceasta pecete va fi o inventie satanica extrem de complexa, dar pe de alta parte si foarte subtila, care va functiona pe doua nivele.
Primul nivel va fi similar cu antena de satelit prin care putem sa receptionam programe la televizor. Prima oara vor incerca sa ne dea aceasta antena, pe cai ocolite, in special prin asa zise “vaccinuri” vor incerca sa ne implanteze nano-echipamente in corp, invizibile cu ochiul liber si care vor juca rolul unui spion. Aceste echipament va putea citi si interpreta semnalele corpului uman. Acesta va fi o parte din pecete.
“………Nu vor putea exista in noi ceea ce satanistii vor incerca sa ne introduca prin inselaciune, acele nano- dispozitive(n.t. primul nivel de care vorbeste parintele). Sfanta Impartasanie va avea o asemenea putere incat va anihila puterea a ceea ce vor sa implanteze (n.t. nano-dispozitivele pe care vor sa le implanteze fara stirea noastra, nu pecetea).
Al doilea nivel va fi un cip extrem de subtil pe care il vor implanta pe mana sau pe frunte, un nano-cip (nu ca cele pe care le stim acum) care va comunica cu echipamentele pe care le vom avea deja in corpul nostru si care vor functiona ca un tot unitar, ca un computer si vor transmite informatii. Acest dispozitiv va putea sa interactioneze strans cu materialul genetic al omului, cu creierul si cu sistemul nervos, astfel incat nimeni nu va putea sa-l mai scoata. De aceea, cei care vor primi acest semn vor fi robiti de Antihrist. Si cine va intelege ca ceva nu e in regula nu-l va mai putea scoate. Cine va incerca sa il scoata va muri. Aceia care vor primi semnul vor suferi mai mult decat crestinii.
Dar asta nu se va intampla acum. Generatia noastra nu va trai aceste vremuri. Urmatoarea generatie va vedea aceste lucruri. Sa nu va imaginati insa ca Antihrist va reusi sa cucereasca toata lumea. Nu va fi asa! Foarte multe suflete se vor revolta impotriva Antihristului. Vor fi razboaie, prigoane, plangere si mult sange. Dar aceia vor fi cei mai mari sfinti ai tuturor vremurilor. Pana acum ne gandeam la Sfantul Dimitrie, Sfantul Gheorghe, Sfanta Ecaterina si ziceam: “Doamne, de am fi trait si noi in vremurile acelea sfinte!” Acum cei ce-L iubesc pe Dumnezeu vor avea in fata, cu ajutorul lui Dumnezeu, vremuri de marturisire si posibilitatea de a invinge.
Totusi, subliniez, ca sa invinga acesti oameni care doresc sa-L marturiseasca pe Dumnezeu si nu vor primi pecetea trebuie sa aiba totala incredere in Dumnezeu, sa I se incredinteze total lui Dumnezeu ca niste prunci, si asa de mare va fi puterea Harului peste ei ca nimic nu va putea sa le faca rau, si nu in ultimul rand ceea ce ii va intari si ii va aparea cel mai mult este Sfanta Impartasanie. Cine nu se va impartasi, cu credinta si cu dragoste, intelegand ca primeste Sangele si Trupul Dumnezeu-Omului, acela va suferi mult.
Puterea noastra in vremurile eshatologice va fi, pe langa credinta noastra in adevaratul Fiu al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, va fi Sfanta Impartasanie. Si increderea noastra in Dumnezeu ne va face una cu El si Sfanta Impartasanie ne va da puterea sa vedem ceea ce ceilalti nu vor putea vedea. Nu vor putea exista in noi ceea ce satanistii vor incerca sa ne introduca prin inselaciune, acele nano- dispozitive (n.t. primul nivel de care vorbeste parintele). Sfanta Impartasanie va avea o asemenea putere incat va anihila puterea a ceea ce vor sa implanteze (n.t. nano-dispozitivele pe care vor sa le implanteze fara stirea noastra, nu pecetea). De aceea va rog, va implor sa va schimbati atitudinea fata de Sfanta Impartasanie. Sfanta Impartasanie nu este un premiu pentru virtute, ci este izvorul vietii, este Insusi Iisus Hristos care Se daruieste celor Care Il doresc si Il cauta ca si Salvator. Nu vine Hristos sa premieze sufletele luptatoare, ci vine ca sa intareasca sufletele luptatorilor.
Impreuna cu El vom invinge, impreuna cu Duhul Sfant. Este gresit ceea ce spun cei care spun ca vor lupta [doar prin fortele proprii, n.n.] sa devina buni, smeriti ca sa primeasca Duhul Sfant. Cine credeti ca poate reusi sa duca aceasta lupta impotriva diavolului fara ajutorul iubitului nostru Iisus Hristos? Cu acest ajutor Il rugam pe Dumnezeu sa ne dea puterea ca, intariti, noi impreuna cu El sa ne luptam cu diavolul. Si cand Dumnezeu vede ca Il rugam din tot sufletul acest lucru, atunci ne da Duhul Sfant ca sa ne intareasca si sa putem lupta. Si cand va vedea ca noi luptam cu inima smerita ne va acoperi cu toate darurile Duhului Sfant, atunci sufletele noastre se vor sfinti prin dumnezeiescul sange, prin Duhul Sfant pe care l-am primit prin impartasanie. (…)
Ceea ce va urma acum va face pe cei ce cred in Dumnezeu sa Ii dea slava si mai multa deoarece vor trai in asa fel minunat, vor rezista in mod minunat si inima lor va fi plina de liniste, pace si iubire pentru Dumnezeu in momente in care ceilalti vor trai in panica si durere. Dar ca sa aveti aceasta pace in inimile voastre trebuie sa marturisiti acest lucru: Doamne, Tu esti Dumnezeul inimii mele si Tie cu toata increderea Iti dau sufletul meu; ceea ce Te rugam, Doamne, este sa ne inunzi cu dragostea Ta Dumnezeiasca ca sa Te iubim cu toata inima. (…)
Cati vom spune aceasta rugaciune nu vom suferi de cele pe care le pregateste satana pentru copiii lui. Noi suntem copiii mult-milostivului Dumnezeu Care ne iubeste ca pe pruncii pe care ii poarta in brate mama de prunc. (…)
Ceea ce trebuie sa ne dorim este casa noastra sa fie inima lui Dumnezeu, hrana sa fie Duhul Sfant, odihna noastra sa fie harul Duhului Sfant, iubirea Lui, imbratisarea Lui si copiii cerului, Sfintii nostri sa fie prietenii nostri, fratii nostri. Doar cei care vor avea o familie in Cer vor putea supravietui vremurilor ce vor urma. Acum vom trai fie minunea minunilor sau cea mai adanca disperare.

duminică, 29 decembrie 2013

Uciderea pruncilor – de la Irod la societatea infanticida de astazi. PRUNCII BETLEEMULUI SI PRUNCII SODOMEI: “Ofensiva celui viclean de la începutul lumii nu s-a axat niciodată mai mult pe copii”

Uciderea pruncilor – de la Irod la societatea infanticida de astazi. PRUNCII BETLEEMULUI SI PRUNCII SODOMEI: “Ofensiva celui viclean de la începutul lumii nu s-a axat niciodată mai mult pe copii”


Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2013/12/28/uciderea-copiilor-irod-pruncii-betleemului-si-pruncii-sodomei/
 

14000_de_prunci_ucisi_de_Irod

Vedeti si:


***

irod-uciderea-pruncilor-chora

Doxologia: Pruncii Betleemului şi pruncii Sodomei


După Crăciun, toată creştinătatea evocă terifiată Măcelărirea copiilor de către Irod. O crimă ale cărei proporţii nu poate fi evaluată niciodată. Unii încearcă să atenueze oroarea spunând că nu au fost 14 000 de prunci, ci doar câteva sute bune, ca şi cum uciderea unui prunc sau mai multor mii nu este din acelaşi registru al iadului.
În Occident mai ales, uciderea pruncilor este motiv de reflecţie, de valorizare a vieţii şi de gândire mai adâncă asupra adevăratelor priorităţi ale umanităţii. La noi parcă trece prea uşor aces episod al istoriei fugare a lui Dumnezeu pe pământ.
14000_de_prunci_ucisi_de_irod_2Un prunc este şi are tot ce-i mai bun pe lume. Este sinteza fericită a valorilor umanităţii. Toată nevinovăţia lumii este cuprinsă în ochii săi. Un om mic de tot, care are totul bun. Pruncul este paradigma teologică a creaţiei lumii, totul în el este „bine foarte”, nu are niciun micron de ură, de urâţenie, de răutate sau de păcat. Doar păcatul strămoştesc ca slăbiciune a căderii, labilitate fiinţială a netemeiniciei strămoşilor. În acelaşi timp, un prunc dăruieşte sens întregului univers. El poate aduce fericirea rodirii părinţilor lui, uneşte casele, schimbă minunat minţile născătorilor lui, nesomnul lor este odihnă preacurată, plânsul lui este făcător de bucurie. Chipul pruncului mirat asupra întrebărilor lumii este culmea frumuseţii lăsate de Dumnezeu pe pământ. Dumnezeu surâde prin prunci, plânge prin ei, ne priveşte de la sânul mamelor cu o iubire infinită. Pruncii omeneşti nu sunt doar nişte pui de oameni, ei sunt icoanele umanităţii originare, sfinte şi slăvitoare de Dumnezeu. Pruncul alăptat la sânul mamei este catapeteasma raiului, în care Dumnezeu hrăneşte de la începutul lumii pe om, iar omul maximal, feciorelnic (Maica Domnului), Îl hrăneşte dumnezeieşte pe Dumnezeu. De-abia mai târziu vor cădea pruncii în gravitaţie personală, şi se vor umple de nefiinţa păcatului.
Uciderea pruncilor de către Irod, doar-doar nu i-o lua cineva împărăţia este începătoria răutăţii totale. Un prunc nu are nicio putere pe pământ. Toată puterea Lui este în cer. De-abia prin Cruce şi prin Înviere, Pruncul infinit poate spune: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ”. Un prunc nu poate merge, bate, mustra, nici măcar vorbi pe limbajul limitativ al oamenilor. Cu toate acestea în el există în miez, in nuce, toată complexitatea creaţiei izvorâte din gândul cel de taină al lui Dumnezeu. În ochii lui mici, se află ascunse în smerenie, toate lumile pe care le va vedea, gândi sau făuri în viaţa sa temporală şi în cea veşnică.
De aceea proorocia lui Ieremia este surprinzătoare: “Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire şi ţipăt mult. Rahila plângea pe fiii săi şi nu voia să se mângâie, pentru că nu mai sunt. Când îţi moare un copil, durerea iscată în inima ta devine inima însăşi, prăpastia absurdului de suferinţă în care încap toate lacrimile acestei lumi. Părintele devine orfan pentru vecie, iar timpul nu acoperă rana, ci o deschide cu fiecare clipă, ca o proorocie a morţii proprii. De fapt, părinţii cărora le-au murit pruncii au murit şi ei, şi doar Dumnezeu mai susţine viaţa şubredă de aici, până când se vor întâlni cu copiii lor. Viaţa lor este o distanţă, un interval al durerii, în care dorul pentru copil ţine loc de timp, până la moarte.
De multe ori mi-am pus întrebarea: Oare de ce Dumnezeu a ars Sodoma, cu tot cu pruncii din ea, dar n-a ars pe soldaţii lui Irod? Creatorul ştia că pruncii născuţi în tărâmul păcatului perversităţii cumplite vor ajunge mai răi decât părinţii lor. Căci nu există oprelişte în răutate, ea e infinită, ca şi iadul în care ajunge la sfârşit. Sodoma este chipul durerii nesfârşite a lui Dumnezeu de a vedea cum acei prunci minunaţi vor ajunge să fie terfeliţi de nefiinţă, aşa că El, Iubitorul de oameni, arde cu foc cetatea, pentru ca pruncii din Sodoma să nu ajungă la culmea răutăţilor. Focul Sodomei a fost pus pentru salvarea veşnică a pruncilor din ea, pentru că cei mari erau deja infestaţi de urâciunea pustiirii. Moartea pentru aceşti prunci este scăparea lor definitivă de iad, este invalidarea unei vocaţii de răutate prin iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu. Aşa că pruncii Sodomei sunt acum la lumină, ca o sfidare a iubirii împotriva întunericului care nu va putea să o cuprindă în veac.
Ne oripilăm în zadar de drama pruncilor ucişi de Irod. În viaţa noastră, uciderea celor mai sfinte mădulare ale umanităţii continuă mult mai subtil, mai sistematic şi mai efectiv. Spitalele unde ar trebui să se audă glasurile cristaline ale vieţii sunt de fapt nişte abatoare ale umanităţii, unde sunt ucişi mii de prunci sfinţi, spre osânda veşnică a părinţilor lor. Ofensiva celui viclean de la începutul lumii nu s-a axat niciodată mai mult pe copii. Pruncii sunt îndobitociţi în faţa calculatoarelor, aţâţaţi cu violenţă prin televiziune, stârniţi hormonal prin fiecare imagine de pixel, stimulaţi şi hrăniţi cu răutate în fiecare clipă. Încet încet, lumina dumnezeiască se stinge în ei, pentru a fi înlocuită cu lucirile fascinante ale focului. Violenţa înseamnă ucidere, plăcerea carnală care nu este născătoare de prunci este ucidere, răutatea este uciderea celuilalt în inima noastră. Toate predate abil de cel care de la început a fost ucigător de oameni.
Singura categorie de oameni inexistentă în iad este aceea a copiilor (mici). Şi aceasta pentru că cel mai cumplit ucigaş în serie, la începutul vieţii sale a fost sfânt. Lucifer însuşi în copilărie era înger luminos. Iadul cu prunci în el se transformă firesc în rai, smoala spirituală din el înflorind de glasurile lor şi focul stingându-se în lacrimile nevinovăţiei. Din această perspectivă, moartea, uneori prematură, întotdeauna absurdă, este tocmai subterfugiul iubirii lui Dumnezeu pentru a ne scoate din vârtejul devastator al propriilor noastre dureri.
Cel mai mare avantaj al umanităţii este acela că Dumnezeu nu te condamnă niciodată pentru ceea ce vei deveni“.

uciderea-pruncilor-de-catre-irod

Legaturi:


***


***