Sarbatorile Maicii Domnului, sfintilor, ingerilor si Sfintei Cruci

Sarbatorile Maicii Domnului,  sfintilor, ingerilor si Sfintei Cruci

A.    Sărbătorile Maicii Domnului:

1.      Temeiuri biblice:

®     Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei (Luca 1: 28);

®     Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, și cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău (Luca 1: 41, 42);

®     Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui (Luca 1: 48, 49); Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc (Luca 11: 27, 28);

®     Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară (sinodul III Ecumenic), cuvenindu-i-se hiperdulie (supravenerare sau preacinstire).

2.      Sărbătorile mari ale Maicii Domnului:

Ø  sărbătorile cele mai vechi ale Maicii Domnului apar în forma lor primă ca sărbători ale Mântuitorului, fiind de origine mai nouă decât sărbătorile propriu-zise împărătești (niciuna nu pare a fi mai veche decât secolul V, toate apărând după Sinodul III Ecumenic);

Ø  se pare totuși că înainte de Sinodul de la Efes, încă de pe la sfârșitul sec. IV, exista o sărbătoare marială, numită Pomenirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, fixată în preajma Crăciunului (analogă cu Soborul Maicii Domnului de la 26 decembrie, din Sinaxarul de azi);

a) Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie) sau Sfânta Maria Mică; apare probabil între Sinoadele III și IV Ecumenice (căci ea există și la anticalcedonieni), având la origine aniversarea anuală a târnosirii unei biserici din Ierusalim, zidită pe locul unde, după tradiție, fusese casa părinților Sfintei Fecioare; în sec. VI Roman Melodul compune Condacul și Icosul sărbătorii, iar în sec. VIII Sf. Andrei Criteanul a scris în cinstea ei patru predici și un canon; în Apus e introdusă în sec.VII de papa Serghie I, dar se generalizează abia prin sec. IX-X; a doua zi, pe 9 septembrie, sărbătorim Soborul Sfinților Ioachim și Ana;

b) Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie) sau Vovidenia (Ovedenia); apare în sec. VI, fiind cea mai nouă dintre cele patru sărbători ale Maicii Domnului; la 20 noiembrie 543, împăratul Justinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare; conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul bisericii, serbarea fiind consacrată aducerii Sfintei Fecioare la templu, la vârsta de 3 ani; sărbătoarea este generalizată în Răsărit înainte de sec.VII, iar în Apus abia în sec.XVI;

c) Buna Vestire (25 martie) sau Blagoveștenia (în Apus „Sărbătoarea Zămislirii Domnului”); este sărbătoarea cea mai de timpuriu confirmată în documente; se știe că încă din sec. IV-V s-a zidit la Nazaret o biserică pe locul unde fusese casa în care Maica Domnului a primit de la înger vestea cea bună; în cinstea acestei sărbători ne-au rămas panegirice celebre din sec.V, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, episcopul Vasile al Seleuciei, etc.; în Răsărit, data de 25 martie s-a generalizat din sec.V, îndată ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită la 25 decembrie (totuși, armenii o serbează în raport cu vechea dată, de 6 ianuarie, a Nașterii Domnului, adică la 7 aprilie); în Apus, data de 25 martie s-a generalizat abia în sec. XI, înainte ea serbându-se la 18 decembrie, ca Sărbătoare a Așteptării Nașterii Domnului;

d) Adormirea Maicii Domnului (15 august), Uspenia sau Sfânta Maria Mare (în Apus „Ridicarea la cer a Fecioarei Maria” – Assumptio); având în vedere că Biserica a sărbătorit din vechime zilele morții Sfinților, sărbătoarea Adormirii ar trebui să fie cea mai veche, dar date despre ea avem abia din sec.V; locul ei de origine este probabil Ierusalimul, căci în vechile sinaxare ziua de 15 august reprezenta sărbătoarea aniversării anuale a sfințirii unei biserici a Maicii Domnului, zidite în sec. V, între Ierusalim și Betleem, aproape de locul unde era mormântul Rachelei și unde, după tradiție, Sfânta Fecioară a făcut un popas cu puțin înainte de a-L naște pe Iisus; se pare că generalizarea sărbătorii se datorează, în Răsărit, împăratului bizantin Mauriciu, la sfârșitul sec. VI, iar în Apus, papei Teodor I, în sec. VII (în Apus, Adormirea se serba înainte pe 18 ianuarie.

 3. Sărbători mici ale Maicii Domnului:

a) Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (26 decembrie): este o sărbătoare cu ținere, ca o continuare a Crăciunului; datează înainte de 451, pentru că apare și la sirienii monofiziți; în sec.VII Sinodul Trulan face aluzie la ea în canonul 79, care condamnă obiceiul unora de a cinsti în această zi lăuzia Maicii Domnului prin împărțirea de pâinișoare;

b) Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie): fără ținere, mai mult prin mănăstiri și la Sfântul Munte; aduce aminte de arătarea Maicii Domnului către Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos, în biserica din cartierul Vlaherne (Constantinopol), pe vremea împăratului Leon Înțeleptul (sec. VII-VIII); în sec. XII sărbătoarea e introdusă la ruși, de unde trece și la noi;

c) Izvorul Tămăduirii (în Vinerea din Săptămâna Luminată);

d) Zămislirea Sfintei Fecioare (9 decembrie) sau Zămislirea Sfintei Ana, cum e trecut în calendare; catolicii serbează pe 8 decembrie Neprihănita Zămislire sau Zămislirea fără păcat a Fecioarei Maria;

e) Punerea cinstitului veșmânt al Maicii Domnului în raclă (2 iulie);

f) Punerea brâului Maicii Domnului în raclă (31 august);

g) la 1 septembrie se pomenește o altă minune a Maicii Domnului.

4. Alte forme de exprimare a cinstirii Maicii Domnului în cultul bisericesc:

a) Cântări și rugăciuni deosebite, închinate ei (Axioane, Și acum..., Canoane la Utrenie, tropare la Vecernie și Utrenie, etc.);

b) Slujbe speciale (Acatiste, Paraclise, Prohodul);

c) Zidirea de biserici în cinstea și spre pomenirea ei;

d) zugrăvirea pe icoane și pe pereții bisericilor; e) predici ale marilor cuvântători creștini; f) frecvența mare a numelor de botez Maria și Marin, etc.

B.     Sărbători închinate Sfinților:

1. Cinstirea sfinților:

®    la început, sfinți erau numiți toți creștinii;

®    apoi, termenul s-a restrâns la anumite personalități distinse ale Legii vechi (patriarhi, drepți, prooroci) și ale Noii Legi (apostoli, ucenici, misionari, martiri, mărturisitori, dascăli și ierarhi, pustnici, călugări);

®    conform versetului biblic “Mai bun este numele bun decât untdelemnul bun și ziua morții decât ziua nașterii “ (Ecclesiastul 7), Biserica serbează în general ziua morții sfinților (excepții:Maica Domnului și Sf. Ioan Botezătorul);

®    cele dintâi sărbători înscrise în calendarele creștine au fost aniversările anuale ale morții martirilor (creștinii se adunau la mormintele lor, pe care de obicei se construiau bisericuțe – martyria – și acolo se rugau și privegheau, săvârșind Sf. Liturghie), la care apoi s-au adăugat, începând din sec. IV, sărbătorile mărturisitorilor ce au suferit în timpul prigoanelor, și după aceea cele ale pustnicilor, călugărilor, sfinților ierarhi, marilor teologi, etc.

2. Sărbătorile sfinților cu cinstire generală în toate Bisericile Ortodoxe:

a) Sf. Marele Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir (26 octombrie): a fost diacon al episcopului din Sirmium, fiind martirizat la 9 aprilie 304; a dat numele său oraşului natal (Mitroviţa, azi în Serbia), de unde moaştele (sau măcar o parte din ele) i-au fost transportate mai târziu la Tesalonic, unde au fost depuse la 26 octombrie 413 într-o biserică anume construită pentru ele;

b) Sf. Marele Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni (6 decembrie): (†340); la anul 1087 moaştele lui au fost transportate la Bari, în Italia;

c) Sf. Arhidiacon şi întâiul mucenic Ştefan (27 decembrie): ucis cu pietre de evrei, în anul 33;

d) Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei (1 ianuarie): †379;

e) Soborul Sf. Ioan Botezătorul, Proorocul şi Înaintemergătorul Domnului (7 ianuarie);

 f) Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (30 ianuarie): E o sărbătoare de origine mai nouă, instituită în sec. XI, de mitropolitul Ioan al Evhaitelor, care a întocmit şi slujba zilei, pe timpul împăratului bizantin Alexe Comneanul (1086), în urma unei discuţii ivite între credincioşii din Constantinopol, care se întrebau care dintre cei trei sfinţi ierarhi este mai vrednic de cinstire;

g) Sf. Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (23 aprilie): martirizat în anul 303, în persecuţia lui Diocleţian;

h) Sfinţii Împăraţi Constantin (cel Mare) şi maica sa Elena (21 mai): primii împărați creştini şi protectori ai creştinătăţii, ambii sărbătoriţi la 21 mai, care este ziua morţii împăratului Constantin (anul 337);

i) Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (24 iunie): cu 6 luni înainte de Naşterea Domnului (Luca 1:36); se mai numește Drăgaica sau Sânziene în popor;

j) Sf. Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie): martirizaţi la Roma, în persecuţia lui Nero, în anul 67, au sărbătoare comună la 29 iunie, care e data transferării moaştelor lor la catacombele de pe Via Appia din Roma, la 258;

k) Sf. Proroc Ilie Tesviteanul (20 iulie): e singurul sfânt din Legea Veche care are sărbătoare cu ţinere în calendar;

l) Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august): este una dintre sărbătorile de sfinţi cu bază biblică; se serbează cu post, în orice zi a săptămânii ar cădea.

3.      Sărbători ale Sfinților cu date variabile:

• Teodor Tiron (la 17 februarie, dar și în sâmbăta din prima săptămână a Postului Paștelui);
• Dreptul Lazăr (Sâmbăta dinaintea Floriilor);
• Sf. Grigorie Palama (14 noiembrie, dar și în Duminica a doua din Postul Paștelui);
• Sf. Ioan Scărarul (la 30 martie, dar și în Duminica a patra a Postului Paștelui);
• Cuvioasa Maria Egipteanca (1 aprilie, dar și în Duminica a cincea a Postului Paștelui);
• Sf. Apostol Toma (Duminica întâia după Paști), etc.

Duminicile Sfinților Părinți și ale Sfinților Strămoși:

a) Duminica celor 318 Sfinți Părinți adunați la sinodul I de la Niceea, 325 (duminica dinaintea Rusaliilor);

b) Duminica celor 630 Sfinți Părinți adunați la sinodul IV de la Calcedon, 451 (între 13 și 19 iulie, duminică);

c) Duminica celor 365 Sfinți Părinți adunați la sinodul VII de la Niceea, 787 (duminica a 21-a după Rusalii, sau prima după 11 octombrie);

d) Duminica Sfinților Strămoși (Patriarhi, Drepți și Prooroci din Vechiul Testament – prima duminică după 11 decembrie);

e) Duminica Sfinților Părinți (duminica dinaintea Nașterii Domnului);

f) Duminica Părinților după trup ai Domnului: Sfânta Fecioară, Iosif, David împăratul, la care se adaugă și Iacov, fratele Domnului (prima duminică după Nașterea Domnului);

g) Duminica Tuturor Sfinților (prima duminică după Rusalii, introdusă prin sec. IV, în Antiohia).

4. Alte forme de cinstire a sfinților în cultul ortodox:

a) cinstirea moaștelor;

b) zidirea de biserici;

c) pelerinaje la mormintele martirilor;

d) patronii și ocrotitorii anumitor bresle;

e) zugrăvirea chipurilor și a faptelor sfinților pe pereți și icoane;

f) adoptarea ca nume de botez.

5. Sfinți români:

a) canonizați în 1950 (solemnitățile au avut loc în 1955): Sf Ioan Valahul, (12 mai); Sf. Ioan de la Râşca, (1 iunie), ierarh moldovean din sec. XVII; Cuv. Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, (15 septembrie), mitropolit al Banatului, sec.XVII; moaştele sale se află la catedrala mitropolitană din Timişoara; Mitropoliţii Iorest (Ilie) şi Sava Brancovici (24 aprilie), cu titlul de «mărturisitori»; amândoi au suferit pentru apărarea ortodoxiei împotriva încercărilor de calvinizare a românilor ortodocşi, în sec. XVII; Cuvioșii ieromonahi Visarion Sarai şi Sofronie din Cioara şi drept-credinciosul ţăran Oprea Nicolae (Miclăuş) din Săliştea Sibiului, sec.XVIII, (21 octombrie), luptători împotriva Uniaţiei, cinstiţi cu titlul de «mărturisitori»; Sf. Ierarh Calinic Cernicanul (11 aprilie), stareţ al mănăstirii Cernica şi apoi episcop al Râmnicului, (†1868);

b) generalizarea cultului unor sfinți cu moaște la noi în țară (1950):

«    Sfânta muceniţă Filofteia, (7 decembrie), moaşte la Curtea de Argeş;

«    Cuv Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (†26 decembrie 1406); se păstrează doar degetul cel mare de la mâna dreaptă, la măn. Tismana);

«    Sf. mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie). A trăit în sec. XIV, iar moaştele sale se păstrează în biserica Sf. Gheorghe din Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, la Suceava;

«    Cuv. Grigorie Decapolitul, (20 noiembrie); moaştele se află la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia;

«    Cuv Paraschiva cea Nouă, (14 octombrie); moaştele se păstrează la Iaşi în catedrala mitropolitană;

«    Cuv Dimitrie cel Nou (din Basarabi), (27 octombrie); moaştele - catedrala patriarhală din București;

«    Sfinţii mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, din sec. IV (4 iunie) – la măn. Cocoș, jud. Tulcea;

c) sfinți canonizați în 1992 și după 1992:

®    Sf. cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie), sec. XV-XVI;

®    Sf. cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea (23 noiembrie), sec.XVII-XVIII;

®    Sf. cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie), sec.XV;

®    Sf. cuvios Gherman din Dobrogea (29 februarie), sec.IV-V;

®    Sf. cuvios Ioan de la Neamţ – Hozevitul (5 august), +1960;

®    Sf. cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august), sec.XVII-XVIII;

®    Sf. preoţi mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel (21 octombrie), sec.XVIII;

®    Sf. ierarh martir Antim Ivireanul (27 septembrie), sec.XVIII;

®    Sf. ierarh Iosif mărturisitorul din Maramureş (24 aprilie), sec.XVII-XVIII;

®    Sf. ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie), sec.XIV;

®    Sf. ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 iulie), sec.XV;

®    Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (2 iulie), sec.XV;

®    Sfinţii martiri Brâncoveni, Constantin vodă, cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache (+15 august, serbați la 16 august),

®    starețul Paisie Velicicovski de la Neamț (15 noiembrie),

®     Duminica sfinţilor români (a doua duminică după Rusalii).

C.     Sărbători închinate Sfinților Îngeri:

1. Cultul Sfinților Îngeri: Cultul îngerilor are un solid fundament biblic, dar trebuie evitat cultul superstițios sau idolatru al îngerilor (de influență păgână sau gnostică, așa cum s-a întâmplat în Biserica Frigiei din Asia Mică, mai ales în orașele Laodiceea și Colose); de aceea, apostolul Pavel atrage atenția: nimeni să nu vă răpească... prin închinarea la îngeri (Coloseni 2: 18), iar canonul 35 al sinodului din Laodiceea interzice invocarea îngerilor în sens idolatru. Cinstirea relativă a îngerilor era însă permisă, așa cum aflăm de la Sf. Justin Martirul, iar Origen și Eusebiu de Cezareea fac distincție între adorarea lui Dumnezeu și cinstirea relativă a îngerilor; Sf.Ambrozie recomandă invocarea îngerilor.

Forme de exprimare a cultului Sf. Îngeri:

Ø  ridicarea de biserici în cinstea lor,

Ø  consacrarea zilei de luni pentru cinstirea îngerilor,

Ø  slujbe dedicate lor (Acatistul Sf.Arhangheli Mihail și Gavriil, Canonul de rugăciune către îngerul păzitor, Canonul de rugăciune către Puterile cerești și către toți Sfinții).

2. Sărbători închinate Sfinților Îngeri:

a) Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri (8 noiembrie): vechimea ei urcă până la sec.V; la origine era sărbătoarea sfințirii unei biserici a Sf. Arh. Mihail, ridicată la Thermele lui Arcadius din Constantinopol; ulterior este adăugat și Sf. Arh. Gavriil, apoi toate cetele îngerești;

b) la 6 septembrie se face pomenirea unei minuni făcute de Sf. Arh. Mihail la Chones, în Colose din Frigia;

c) la 26 martie Soborul Sf. Arhanghel Gavriil;

d) la 13 iulie Soborul (al doilea) al marelui Arhanghel Gavriil;

e) la 11 iunie o serbare a Arhanghelului Gavriil din Adin (Sf. Munte), unde ar fi învățat pe un călugăr să cânte prima parte a Axionului.

D.     Sărbători închinate Sfintei Cruci :

1. Cultul Sfintei Cruci :

®    Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (1 Corint. 1: 18);

®    Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! (Galateni 6: 14);

®    păgânii numeau pe creștini „adoratori ai crucii” (dovadă a cultului Crucii din primele secole);

®    apologeții creștini din sec.II-III (Tertulian, Origen, etc.) justifică cinstirea Crucii, iar împăratul Iulian Apostatul, în sec.IV, „acuză” pe creștini că: voi venerați lemnul gol al crucii făcând semnul ei pe frunte și înscriindu-l la intrarea caselor voastre;

®    semnul crucii era întrebuințat la sculare și la culcare, la masă (Tertulian, Origen);

®    prima reprezentare a semnului Crucii apare pe un monument creștin înainte de anul 79, apoi pe un altar prin anul 134, pe inscripțiile din catacombe, și chiar în necropolele primei comunități din Ierusalim;

®    două evenimente contribuie la dezvoltarea cultului Sfintei Cruci: semnul crucii pe cer apărut lui Constantin cel Mare, în lupta cu Maxențiu (312) și dezgroparea crucii Domnului de către împărăteasa Elena, în anul 326; îndată după descoperirea adevăratei Cruci, cinstirea ei a fost introdusă în cultul liturgic al Bisericii, prin așezarea sa în biserica zidită de Constantin cel Mare pe locul Sfântului Mormânt și sfințită la 13 sept. 335 (expunerea și venerarea liturgică a crucii aveau loc, la început, de două ori pe an: la 13 septembrie, ziua găsirii ei, și în Vinerea Patimilor);

®    sinodul VII ecumenic (completat de sinodul din 896, Constantinopol) formulează doctrina exactă a Bisericii în privința cultului Sfintei Cruci și a Sfintelor Icoane.

2. Sărbătorile Sfintei Cruci:

a) Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie): zi de post; amintește atât de aflarea Crucii și înălțarea ei de către patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, cât și de întoarcerea Sfintei Cruci de la perși, în 629, sub Heraclius, și înălțarea ei de către patriarhul Zaharia, la 14 septembrie 630, când o depune în biserica Sfântului Mormânt; aflarea Sfintei Cruci (13 sept.) este separată de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 sept.), cu timpul trecând în umbră;

b) Duminica a treia din Postul Paștilor (Duminica crucii): amintește de ceremonia liturgică a expunerii crucii în vinerea Patimilor;

c) Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei și de viață făcătoarei Cruci (1 august): în amintirea eliberării grecilor din robia saracinilor pe timpul împăratului Manuil Comnenul;

d) Pomenirea arătării semnului Sfintei Cruci pe cer în timpul împăratului Constantie, anul 351 (7 mai);

e) miercuri și vineri, cântările Octoihului amintesc de Sfânta Cruce.