Forme de activitate extrașcolară

Forme de activitate extrașcolară

Datorită caracterului programat, planificat şi organizat metodic al tuturor activităţilor educative, educaţia religioasă realizată în şcoală are o deosebită importanţă deoarece conduce la un nivel înalt de dezvoltare a personalităţii religios-morale a elevilor.

Complementar cu activităţile în şcoală, cele extraşcolare pun accent într-o mai mare măsură pe latura formativă a educaţiei religioase, urmărind mai ales dezvoltarea vieţii afectiv-religioase a elevilor. Atât creativitatea elevilor dezvoltată la ora de religie prin diverse metode activ-participative, cât şi momentele de relaxare oferite de vizitele şi excursiile la biserici şi mănăstiri, însumate cu serbările şcolare şi concursurile religioase, converg spre dobândirea desăvârşirii creştine şi a mântuirii sufletului elevilor.

1. Cateheza – a învăța prin viu grai – activitatea de inițiere în învățătura și viața Bisericii.

Când numărul adulților care se botezau a început să scadă, prin cateheză era definită transmiterea cunoştinţelor religioase credincioșilor de toate vârstele şi formarea religioasă a acestora în şi prin Biserică. Spre deosebire de lecţia de religie la care participă elevi organizaţi pe clase, în funcţie de vârstă, catehizarea se adresează tuturor credincioşilor din biserică. Preotul va ţine cont de faptul că în biserică nu poate lămuri toate aspectele şi, de aceea, în vizitele pe care le face la domiciliul credincioşilor, poate continua catehizarea acestora.

Cateheza trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să se încadreze într-un ciclu de cateheze, pe o anumită temă din Vechiul şi Noul Testament, Istoria bisericească, Morală, Dogmatică, Liturgică etc; să se desfăşoare după un plan stabilit de către preot; să fie expusă cu claritate şi gradual; să urmărească formarea religios-morală a credincioşilor, desăvârşirea lor; să ţină cont de nivelul de cunoştinţe şi de vârsta credincioşilor; să nu fie lungă, pentru a nu-i obosi pe credincioşi şi, în special, pe copii; să aibă ca finalitate întărirea credinţei şi creşterea moralităţii credincioşilor.

Structura unei cateheze cuprinde următoarele etape:

1. ascultarea catehezei anterioare,
2. introducerea,
3. anunţarea,
4. tratarea,
5. intuiţia,
6. reproducerea,
7. aprecierea,
8. asocierea,
9. generalizarea,
10. aplicarea în viaţă
11. încheierea.

Între intuiţie şi reproducere se poate intercala o cântare religioasă adecvată temei catehezei.

2. Serbarea religioasă. Manifestările cultural-religioase antrenează un număr mare de elevi.

Aici sunt incluse serbările şcolare, concursurile, conferinţele religioase, întâlniri cu mari duhovnici, vizionările de filme cu subiect religios, expoziţiile de icoane şi alte obiecte de artă religioasă. În cadrul serbărilor religioase se pot prezenta scenete religioase, colinde, etc.

Etapele proiectării pentru interpretarea unor scenete religioase:

1. alegerea scenetei și prezentarea în fața elevilor;
2. împărțirea rolurilor ținând cont de opțiunile și talentul elevilor;
3. învățarea textelor (acasă) și a cântecelor (la cerc);
4. repetarea scenetei;
5. realizarea decorului și prezentarea scenetei în serbarea școlară sau cu alte prilejuri.

3. Vizitele și pelerinajele: Vizitele și excursiile la biserici și mănăstiri oferă elevilor nu numai momente de relaxare, ci şi posibilitatea dobîndirii sau aprofundării cunoştinţelor religioase.

Elevii pot afla direct modul în care a fost și este trăită credința ortodoxă. Excursiile se realizează cu elevi dintr-o clasă, din clase paralele sau cu nivel de şcolaritate apropiat. Vizitele și excursiile la biserici și mănăstiri sunt o formă de organizare a procesului de învățământ prin care se urmărește dobândirea și fixarea cunoștințelor.

Putem distinge mai multe tipuri de vizite şi excursii:

a) vizite şi excursii introductive (organizate cu scopul de a-i pregăti pe elevi pentru înţelegerea cunoştinţelor ce urmează să fie predate, elevii fiind orientaţi să urmărească aspectele legate de viaţa personalităţilor religioase, să asculte sfaturile preoţilor duhovnici, să achiziţioneze material intuitiv, precum icoane, vederi, casete, care poate fi folosit în lecțiile de religie; profesorul va urmări modul în care elevii exersează deprinderile formate în timpul orelor cu privire la actele de cult extern);

b) vizite şi excursii organizate în vederea comunicării de cunoştinţe (se realizează în vederea însușirii unor cunoștințe referitoare la locașul de cult, la viața unor sfinți, a unor personalități bisericești; spre exemplu, lecţia despre Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava poate fi predată într-o excursie/vizită organizată la Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava; datorită faptului că vizitele oferă o mare varietate de informații, profesorul trebuie să valorifice din plin acest lucru și să puncteze esențialul);

c) vizite şi excursii de consolidare şi fixare a cunoştințelor (se organizează la sfârşitul unui capitol sau al unei teme şi prezintă avantajul că elevii au deja multe informaţii, ştiind ce să urmărească şi încercând să afle mai multe amănunte).

Pelerinajele sunt călătorii făcute în scop religios, către destinații naționale sau internaționale. Creștinii din întreaga lume au ca locuri de pelerinaj Ierusalimul, Constantinopolul, Muntele Athos, etc. Valoarea educativă și religioasă a pelerinajelor a fost arătată încă din perioada Vechiului Testament, iar mai apoi de Domnul Iisus Hristos, prin participarea la mai multe astfel de acțiuni, atât în copilărie (Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii – Luca 2), cât și în timpul activității Sale mesianice (După acestea era o sărbătoare a iudeilor, și Iisus S-a suit la ierusalim – Ioan 5). Pelerinajele reprezintă un prilej de aprofundare a cunoștințelor religioase și de comuniune de credință cu Dumnezeu, cu sfinții și cu semenii. Date fiind dificultățile legate de lungile călătorii pe care le presupuneau pelerinajele, la acestea participau creștinii cu o credință și o viață religioasă mai intensă, pentru care un astfel de demers religios era expresia unei înalte devoțiuni și o jertfă adusă lui Dumnezeu.

4. Expozițiile: În cadrul manifestărilor cultural-religioase se pot organiza expoziții cu lucrări ale elevilor.

În vederea realizării acestor expoziții, profesorul de religie trebuie să parcurgă mai multe etape:

1.      prezentarea unor lucrări în vederea dezvoltării interesului elevilor spre arta religioasă;

2.      dezvoltarea convingerii că, pentru a realiza lucruri de artă religioasă, elevii trebuie să ducă o viață religioasă autentică;

3.      prezentarea etapelor executării lucrării;

4.      distribuirea materialelor necesare executării lucrărilor;

5.      executarea lucrării sub îndrumarea profesorului, în cadrul cercului de religie;

6.      analiza lucrărilor și expunerea lor.

5. Cercul de religie este o activitate suplimentară, în interdependenţă cu activitatea de la clasă: lecţia este suportul pe care se sprijină activitatea de la cerc, iar cercul îmbunătăţeşte calitatea educaţiei religioase realizată la lecţii.

Prin tematica aleasă şi prin lucrările proprii, li se dezvoltă elevilor dragostea pentru religie. Ţinând cont de faptul că participarea la cercul de religie nu este obligatorie, tematica cercului se stabileşte la începutul anului şcolar, pe baza opţiunilor, intereselor şi aptitudinilor elevilor.

La cercul de religie se dezvoltă spiritul comunitar prin antrenarea tuturor participanţilor în pregătirea şi desfăşurarea activităţilor propuse. Rezultatele activităţilor trebuie valorificate în funcţie de tematică, în diferite moduri: prin referate, articole, albume (dacă tematica vizează aprofundarea unor cunoştinţe sau vizitarea unor biserici şi mănăstiri), prin spectacole religioase în apropierea sărbătorilor (atunci când tematica vizează învăţarea unor poezii şi cântece religioase sau interpretarea unor scenete religioase care vor fi alese şi din domeniul tradiţiilor poporului român, de ex. Vifleiemul sau Irozii), prin organizarea unor expoziţii (când tematica urmăreşte dezvoltarea artelor decorative: pictură, sculptură, miniaturi), prin întocmirea de rebusuri cu definiţii religioase, poezii proprii (dacă tematica vizează subiecte de creaţie).